Lucrările la liniile de tramvai din București vor avea întârzieri și de jumătate de an, după ce muncitorii au descoperit sub șine conducte și rețele de utilități care nu figurau în documentația proiectelor.
Primarul general Ciprian Ciucu spune că, deși lucrările aveau toate avizele necesare, situația găsită în teren este diferită de cea prevăzută în acte. În prezent, în București, sunt în lucru aproximativ 50 de kilometri de linii de tramvai.
Ciprian Ciucu, primarul general al Capitalei: „În momentul în care am început să decopertăm, am găsit țevi care nu ar fi trebuit să fie acolo, rețele de utilități, de la gaze, apă, canal, termoficare, care nu trebuiau să fie acolo. Evident, acesta este nivelul. Deși aceste proiecte aveau avize de la toți operatorii, nu știu cum au fost obținute, pe repede înainte, să nu se piardă finanțări, să fie date doar de dragul de a fi date.
Da, vor fi întârzieri de șase luni, de patru luni, depinde de dimensiunea fiecărei rețele. S-au oprit lucrările la șine, că de aceea zic oamenii că nu se mai lucrează. Nu. Se face expertiza, se proiectează, se recontractează. Am vorbit cu Apa Nova, cu Enel, cu toții am vorbit, să-și asume ei o parte din costuri, să nu mai fie nevoie să scoatem la licitații. Dar lucrurile se vor întâmpla și orașul va fi pus la punct și nu se poate fără șantier.”



