Regiunea baltică s -a mutat de la periferie spre centrul hărții energetice în continuă schimbare a Europei. Acum se testează dacă continentul își poate asigura aprovizionarea cu energie, își poate decarboniza economia și poate proteja un sistem din ce în ce mai interconectat, scrie euractiv.com.
Invazia Ucrainei de către Rusia a expus riscurile dependenței de un singur furnizor. În același timp, tensiunile din jurul Strâmtorii Ormuz au subliniat dependența continuă a Europei de rutele energetice maritime mult dincolo de granițele sale.
În acest context, țările baltice devin o poartă de acces către aprovizionarea diversificată cu gaze, o piață în creștere pentru tehnologiile cu emisii reduse de carbon și o nouă linie de front pentru protejarea infrastructurii energetice critice.
Aceste provocări se vor întâlni la Varșovia pe 3 septembrie, în cadrul Conferinței Energetice Baltice. Organizat sub tema „Cooperare pentru un viitor rezilient”, evenimentul are loc în contextul în care regiunea trece de la dezvoltarea activelor naționale individuale la analizarea modului în care acestea pot forma un sistem energetic sigur și integrat.
Alegerea Varșoviei nu este întâmplătoare. Polonia se află din ce în ce mai mult la intersecția infrastructurii GNL din zona baltică, a dezvoltării energiei eoliene offshore și a coridoarelor energetice nord-sud care leagă regiunea de Europa Centrală și de Est.
Lituania și-a deschis terminalul de gaze naturale lichefiate de la Klaipėda în 2014, urmat de terminalul polonez de la Świnoujście în anul următor. Balticconnector și Baltic Pipe au extins ulterior accesul la surse non-rusești.
Polonia își consolidează acum această poziție printr-un terminal GNL plutitor în Golful Gdańsk. Programat să intre în funcțiune în 2028, acesta este proiectat să furnizeze anual o capacitate de regasificare de până la 6,1 miliarde de metri cubi. Însă diversificarea nu a eliminat expunerea Europei. I-a schimbat forma.
O analiză TEPSA a constatat că UE este mai bine pregătită pentru un șoc extern al ofertei decât în 2022, dar rămâne dependentă de GNL comercializat la nivel global, de furnizorii concentrați și de coridoarele de import fixe.
Statele baltice au atins un moment important în februarie 2025, când Estonia, Letonia și Lituania s-au deconectat de la sistemul BRELL, legat de Rusia, și și-au sincronizat rețelele electrice cu cele din Europa continentală.
Această realizare ar putea oferi un plan pentru o Uniunea Energetică mai amplă, arătând cum cooperarea regională poate promova atât suveranitatea energetică națională, cât și o integrare europeană mai profundă.
Totuși, sincronizarea a adâncit și dependența regiunii de interconexiuni, ceea ce înseamnă că o întrerupere într-o țară poate afecta mai multe altele. Această interdependență va crește pe măsură ce electricitatea își asumă un rol mai important în transporturi, încălzire și industrie.
Strategia UE pentru regiunea Mării Baltice subliniază necesitatea unor rețele reziliente, a flexibilității și a stocării, alături de integrarea pieței regionale și de o rețea offshore integrată pentru a echilibra cererea și oferta, a facilita comerțul și a menține prețuri stabile.
Energia eoliană offshore ilustrează atât amploarea oportunității, cât și nevoia de cooperare. Potențialul eolian offshore al Mării Baltice este estimat la nu mai puțin de 93 GW. Valorificarea chiar și parțială a acestuia va necesita o planificare maritimă coordonată, rețele mai puternice și conexiuni transfrontaliere.
În 2022, țările de la Marea Baltică au convenit asupra unei ambiții colective de 19,6 GW în domeniul energiei eoliene offshore până în 2030 – aproximativ o treime din ambiția generală a UE pentru 2030 la momentul respectiv.
În iulie, Baltic Power, dezvoltat de ORLEN și Northland Power, a devenit primul parc eolian offshore care furnizează energie electrică rețelei poloneze. Odată finalizat, proiectul de 1,2 gigawați este așteptat să satisfacă aproximativ trei procente din cererea de energie electrică a Poloniei.
Însă agenda conferinței se extinde dincolo de energia eoliană offshore. GNL-ul, hidrogenul, stocarea carbonului, reactoarele modulare mici și combustibilii cu emisii reduse de carbon fac parte dintr-o întrebare mai amplă: cum pot aceste tehnologii și investițiile naționale să funcționeze împreună în cadrul unui sistem regional?
Rolul energetic tot mai mare al Mării Baltice extinde infrastructura care necesită protecție. Marea conține o concentrație densă de interconexiuni electrice, conducte de gaze, cabluri de telecomunicații și active energetice offshore.
Nordic Energy Research descrie acest lucru ca un „risc de grupare”, cu numeroase active strategice într-o zonă relativ mică, puțin adâncă și intens traficată.
Repararea deteriorării unui cablu sau a unei conducte poate dura luni de zile, în timp ce navele specializate și echipamentele de înlocuire compatibile sunt limitate. Prin urmare, capacitatea de restaurare este la fel de importantă ca supravegherea și protecția fizică.
Infrastructura și tehnologia nu vor determina singure succesul tranziției. Un studiu realizat de LSE IDEAS a constatat o îngrijorare generală cu privire la securitatea energetică și sprijin pentru sisteme mai sustenabile și autosuficiente în Estonia, Letonia și Lituania, dar și un scepticism considerabil cu privire la strategiile pe termen lung ale guvernelor. Menținerea sprijinului public va necesita o comunicare mai clară și politici care să mențină soluțiile energetice durabile accesibile ca preț.
Conferința Energiei Baltice va reuni aceste opțiuni într-o singură discuție: cum să se alinieze investițiile, tehnologiile emergente, protecția infrastructurii și încrederea publicului prin intermediul unei strategii regionale comune.
Următorul capitol al țării baltice nu va fi determinat de o singură țară sau de o singură tehnologie. De cooperare va depinde dacă regiunea va deveni un model pentru Uniunea Energetică extinsă a Europei.
