Tribunalul Comercial Cluj decide joi, 20 august, soarta celor de la CFR Cluj, club care a formulat o cerere de demarare a procedurii de insolvență! Care sunt toate scenariile posibile
CFR Cluj a formulat recent o cerere de demarare a procedurii de insolvență, bineînțeles cu scopul reorganizării societății în contextul problemelor financiare destul de mari care se perpetuează deja de destul de mult timp. În plin proces de schimbare a acționariatului, clubul din Gruia trece printr-o etapă extrem de importantă în acest demers în cursul zilei de joi.
CFR Cluj poate intra oficial în insolvență joi. De ce depinde totul
Tribunalul Comercial Cluj analizează în premieră această speță și urmează să furnizeze un verdict. De aici se desprind mai multe scenarii. Există varianta ca solicitarea clubului să fie aprobată sau, bineînțeles respinsă, în funcție de mai multe aspecte. De asemenea, mai există și scenariul în care instanța ar urma să amâne pentru o dată ulterioară furnizarea unei decizii. În această situație s-ar ajunge doar în cazul în care reprezentanții clubului ardelean nu ar depune la dosar toate documentele necesare.
Contactat de FANATIK pentru a explica pe larg această situație juridică, un practician în procedura de insolvență, un avocat cu mare experiență în acest domeniu, a oferit toate detaliile relevante în acest sens: „Joi, Tribunalul Specializat Cluj urmează să se pronunțe pe cererea de deschidere a procedurii de insolvență formulată de către CFR, fiind așadar o protecție cerută instanței de către clubul de fotbal. În această etapă Tribunalul face o analiză cu privire la formalism, adică verifică dacă sunt datorii care nu pot fi acoperite, fiind necesară și o listă de documente fără de care instanța nu se va pronunța.
Dacă instanța constată că lipsește vreunul dintre documentele necesare (a se vedea cazul de la Tribunalul București cu STB-ul), va respinge cererea de deschidere a procedurii insolvenței, fiind necesar a se depune o altă cerere care să respecte cerințele legale. Este posibil că instanța să constate că sunt necesare clarificări suplimentare și să amâne cauza la un alt termen pentru ca CFR să depună acte suplimentare.
Dacă sunt depuse toate actele, inclusiv intenția de reorganizare a CFR, Tribunalul deschide procedura generală a insolvenței, numește un practician în insolvență sub supravegherea căruia CFR își va desfășura activitatea în continuare, urmând a fi notificați toți creditorii pentru a se înscrie la masă credală”.
Ce se întâmplă imediat după ce CFR Cluj intră în insolvență. Ce trebuie să știe jucătorii și angajații clubului: în ce scenariu se ajunge la faliment
În cazul în care se aprobă intrarea în procedura de reorganizare juridică, atunci, cu efect imediat, se suspendă de către instanță plata oricărei datorii înregistrate de societate anterior intrării în insolvență, inclusiv, în mod evident, când vine vorba despre datoriile către fotbaliști și alți angajați ai clubului. Ulterior, ei se vor putea înscrie la masa credală pentru a încerca ulterior să își recupereze banii.
În schimb, din momentul demarării acestei proceduri, clubul se va afla într-o perioadă de observație, în care va fi obligat să își achite cheltuielile curente. Apoi, după maximum 20 de zile, practicianul în insolvență care va fi numit de instanță va decide, în funcție de ce se întâmplă până în acel moment, dacă se continuă cu perioada de observație sau, din contră, se declară falimentul societății:
„Efectul imediat al deschiderii procedurii va fi dat de suspendarea oricăror executări silite sau plata altor sume datorate, toți cei care au sume de încasat de la CFR, inclusiv ANAF, sau sumele datorate jucătorilor urmând să fie înscriși în tabelul preliminar de creanțe, unde se înscriu toate datoriile clubului. În perioada de observație, CFR își va putea continua desfăşurarea activităţilor curente şi poate efectua plăţi către creditorii cunoscuți, respectiv către fotbaliști, staff, etc., care se încadrează în condiţiile obişnuite de exercitare a activităţii curente, respectiv contractele curente ale fotbaliștilor, staff-ului.
Practicianul în insolvență va face un raport în termen de maxim 20 de zile de la deschiderea procedurii, în care va propune continuarea activității societății în perioada de observație sau trecerea la faliment. De asemenea, în maxim 40 de zile, se va face un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei debitorului, cu menţionarea eventualelor indicii sau elemente preliminare privind persoanele cărora le-ar fi imputabilă şi cu privire la existenţa premiselor angajării răspunderii acestora”.
Cum se face înscrierea la masa credală și cum se poate prelungi perioada de observație
În continuare, avocatul specializat în insolvență contactat de FANATIK a explicat care este procedura înscrierii la masa credală și în ce scenariu poate decide judecătorul-sindic să prelungească perioada de observație, care în mod normal durează maximum 12 luni: „Practicianul în insolvență care va fi numit va notifica toți creditorii cunoscuți care au de luat bani de la CFR, conform evidenței depuse de către club, pentru a se înscrie la masă credală. Se va întocmi și publica tabelul preliminar de creanțe, unde vor fi înscriși toți cei care au de luat bani de la CFR, tabel care poate fi contestat de către cei care sunt nemulțumiți de modul în care creanța lor sau a altor creditori a fost înscrisă în tabelul preliminar – pot fi diferențe de sume care se solicită/ care se înscriu în tabel.
Durata maximă a perioadei de observație este de 12 luni, calculate de la data deschiderii procedurii, dar înainte de expirarea termenului de 12 luni creditorii, debitorul sau administratorul judiciar vor putea solicita judecătorului-sindic prelungirea perioadei de observație pentru motive temeinice. Raportat la procedura care se anunță complexă, este posibil că judecătorul sindic să prelungească perioada de observație”.
Ce se întâmplă cu contractele în derulare. Jucătorii ajung la mâna administratorului judiciar
În procedura de reorganizare judiciară, administratorul judiciar are posibilitatea, în anumite condiții bineînțeles, chiar să denunțe unilateral contractele jucătorilor pe care el nu îi mai consideră drept „bunuri” care își pot aduce aportul la ieșirea din insolvență a societății: „Contractele în derulare se consideră menținute, inclusiv cele ale jucătorilor, dar în vederea creșterii la maximum a valorii averii debitorului, într-un termen de prescripție de 3 luni de la data deschiderii procedurii, administratorul judiciar poate să denunțe orice contract, putând fi făcute solicitări de denunțare și din partea celorlalte părți care au contracte în derulare, cu care administratorul judiciar poate să fie de acord.
Administratorul judiciar poate, ca urmare a analizei făcute, inclusiv să renunțe la anumiți jucători care consideră că nu pot aduce plus valoare pentru club. Ca urmare a soluționării contestațiilor, se va publica tabelul definitiv de creanțe, clubul, administratorul judiciar sau creditorii care au peste 20% din total masa credală având la dispoziție 30 de zile pentru a propune un plan de reorganizare care să se voteze de către Adunarea generală a creditorilor”.
Planul de reorganizare este decisiv pentru ieșirea din insolvență
Extrem de important de menționat este că, din momentul în care planul de reorganizare este aprobat, perioada de implementare a lui nu poate depăși trei ani. În caz contrar, se poate ajunge la falimentul societății. De asemenea, același lucru se poate întâmpla și în cazul în care clubul nu respectă cu exactitate toate etapele prevăzute în planul de reorganizare sau dacă acumulează noi datorii din momentul intrării în insolvență:
„Planul de reorganizare va indica perspectivele de redresare în raport cu posibilitățile și specificul activității clubului, urmând să se menționeze și programul de plată a creanțelor, executarea planului de reorganizare neputând depăși 3 ani, calculați de la dată confirmării planului. Pe perioada perioadei de observație clubul trebuie să își îndeplinească obligațiile curente, fiind important de menționat că dacă debitorul nu se conformează planului sau se acumulează noi datorii către creditorii din cadrul procedurii de insolvență, oricare dintre creditori sau administratorul judiciar poate solicita oricând judecătorului-sindic să dispună intrarea în faliment a debitorului.
De asemenea, creditorii care nu primesc sume de bani mai vechi de 60 de zile de peste 50.000 lei pot solicita, în timpul planului de reorganizare sau după îndeplinirea obligațiilor de plată asumate în plan, trecerea la faliment, anterior solicitând plata sumelor datorate către practicianul în insolvență”.
2015-2017 este perioada în care CFR Cluj a fost în insolvență pentru prima oară
8 titluri de campioană a României are CFR Cluj în vitrină



