HomeInterneValuri de evenimente de Ziua Marinei Militare

Valuri de evenimente de Ziua Marinei Militare

spot_img

În fiecare an, la 15 august, Ziua Marinei Române este marcată prin ceremonii militare, exerciții navale, parade, spectacole și activități dedicate publicului. Cele mai ample manifestări au loc la Constanța, unde navele și aeronavele participante oferă un spectacol impresionant pe mare și în aer, urmărit de mii de localnici și turiști.
Programul din acest an se desfășoară în șase orașe din țară și cuprinde exerciții demonstrative, ceremonii solemne și momente inspirate din tradițiile marinărești.

Evenimente organizate de Ziua Marinei Române în 2026
Constanța va găzdui principalele manifestări dedicate Zilei Marinei Române din acest an. Programul din 15 august va începe la ora 10:00, pe faleză și în raionul maritim din fața Comandamentului Flotei, unde peste 3.500 de militari români și străini vor lua parte la ceremonia militară și la exercițiul naval întrunit și interinstituțional „Forțele Navale Române 26.10”.

La secvențele de instruire desfășurate pe mare și în zona costieră vor fi implicate peste 50 de nave și ambarcațiuni, 15 aeronave militare și civile, două transportoare amfibii blindate și cinci piese de artilerie. Publicul va putea urmări tradiționala sosire a Zeului Neptun, jocuri marinărești, precum și demonstrații de luptă antimină, respingere a unui atac aerian, căutare și atac asupra unui submarin, contracarare a unui desant maritim, combatere a migrației ilegale și salvare pe mare.

La ediția din 2026 vor participa în premieră corveta 261 „Contraamiral August Roman” și vânătorul de mine M 271 „Căpitan Constantin Dumitrescu”, nave intrate recent în serviciul Forțelor Navale Române. Corveta va executa, totodată, salutul care va marca deschiderea exercițiului.

Manifestările vor continua seara, începând cu ora 20:00, cu un concert susținut de Muzica Militară a Forțelor Navale, urmat de tradiționala retragere cu torțe a marinarilor militari. Deplasarea se va face pe traseul Cazino – Piața Ovidiu – faleza din fața Comandamentului Flotei. Între orele 21:30 și 22:00, pe digul de nord al Portului Tomis va avea loc un spectacol de lasere și lumini, organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanța. Momentul va încheia seria evenimentelor programate în oraș cu prilejul Zilei Marinei Române.

Ziua Marinei Române în București
În București, manifestările prilejuite de Ziua Marinei Române vor avea loc sâmbătă, 15 august, la Monumentul Eroilor Marinari din Parcul „Regele Mihai I”, fostul Parc Herăstrău, în zona debarcaderului. În intervalul orar 09:00-10:00, va fi organizată o ceremonie militară și religioasă, la care va lua parte personalul Statului Major al Forțelor Navale. Evenimentul va aduce un omagiu eroilor marinari și va marca, în Capitală, sărbătoarea dedicată tuturor celor care își desfășoară activitatea pe mare sau pe Dunăre.

Manifestări la Mangalia, Brăila, Tulcea și Galați
Programul Zilei Marinei Române din 2026 include manifestări și în Mangalia, Brăila, Tulcea și Galați, orașe cu o importantă tradiție maritimă sau fluvială. Ceremonii militare și religioase, exerciții demonstrative, concerte și parade ale navelor vor fi organizate în fiecare localitate.

La Mangalia, activitățile din 15 august vor începe la ora 10:00, când publicul va putea urmări un exercițiu demonstrativ la care vor participa structuri din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate. Programul va fi completat de concerte susținute, în perioada 13-15 august, de Muzica Militară a Diviziei 2 Infanterie „Getica”.

Tot în Mangalia, la Cercul Militar, se va desfășura, în zilele de 15 și 16 august, cea de-a XV-a ediție a turneului de șah rapid „Romanian Navy Day Cup”. Competiția este organizată de Liga Maiștrilor Militari de Marină Mangalia și CS Poseidon Limanu-2 Mai.

La Brăila, manifestările vor avea loc între orele 10:00 și 12:30, pe faleza Dunării. Spectatorii vor putea asista la ceremonia militară și la secvențele de instruire din cadrul exercițiului naval întrunit FNR 26.10. Seara, marinarii militari se vor retrage cu torțe în zona Prefecturii, în acordurile Muzicii Militare a Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos”.

La Tulcea, demonstrațiile fluviale ale exercițiului FNR 26.10 vor putea fi urmărite începând cu ora 10:00, de pe faleza Dunării. La Galați, programul va debuta la ora 17:00 și va cuprinde o ceremonie militară și religioasă, urmată de secvențe de antrenament și de parada navelor.

spot_img

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Lovitura de Presa nu răspunde pentru conținutul comentariilor și își rezervă dreptul de a le modera sau de a le respinge. Vă rugăm să folosiți un limbaj respectuos și civilizat în exprimarea opiniilor.
spot_img

Articole similare

Ultimele articole

Etichete

spot_img