Fostul teren pe care era amenajat Ștrandul din Titan, numit tradițional „Trei Ligheane”, ar putea deveni una dintre puținele mari zone verzi ale Sectorului 3. Acum, e o zonă aflată în stare de degradare, aflată în apropiere de Strada Rotundă. Terenul este proprietatea publică a Municipiului București și este administrat în prezent de municipalitate, după ce firma care administra ștrandul a intrat în insolvență.
O bucureșteancă a lansat o petiție și îi îndeamnă pe bucureșteni să o semneze și să o distribuie. Inițiatoarea petiției a prezentat proiectul și în cadrul unei ședințe a Consiliului Local Sector 3, unde a solicitat susținerea publică a demersului. În timpul ședinței a aflat că sunt și alte idei pentru cum ar putea fi folosit terenul. De exemplu, pentru construirea unui spital de urgență, a unui spital de stomatologie și a unui spital pentru familiile tinere din Sectorul 3, după cum a afirmat un consilier.
Acolo practic este o groapă, unde este ștrandul. Zona este inundabilă, din bătrâni se vehiculează că acolo au fost îngropați ciumații acum peste 100 de ani. Cartierul este supra înghesuit, Este spitalul CARITAS în paragină și litigiu, terenul de la fosta școală de meserii Timpuri Noi, spune un bucureștean.
Localizarea terenului fostului Ștrand „Trei Ligheane
În ceea ce privește spitalul, nu este o idee rea deloc, deoarece cartierul duce lipsă de astfel de facilități. Totuși, cu siguranță, fostul ștrand nu este locul potrivit pentru un asemenea proiect, nici măcar la stadiul de idee, crede și inițiatoarea petiției, din aceleași considerente: zona este deja foarte aglomerată, iar traficul este infernal.
Care sunt solicitările pentru Ștrandul Titan (Cara – „Trei Ligheane”)
Prin petiție, oamenii care au semnat cer ca fostul Ștrand Titan să fie transformat, în maximum doi ani de la înregistrare, într-un parc public, cu acces gratuit. Terenul ar urma să rămână în proprietatea Municipiului București, iar administrarea să fie realizată direct de Administrația Domeniului Public a Municipiului București (ADPMB), fără cedarea către operatori privați.
Printre solicitări se numără și protejarea terenului și includerea lui în rândul spațiilor verzi publice, unde nu se poate construi. De asemenea, s-au propus și înscrierea în Registrul local al spațiilor verzi, igienizarea urgentă a zonei, eliberarea terenului de eventualele ocupări sau construcții neautorizate și realizarea unui concurs internațional de soluții pentru viitorul parc.
Proiectul propune, de asemenea, consultarea comunității în alegerea proiectului final, inventarierea arborilor maturi și realizarea unui studiu de biodiversitate înaintea începerii lucrărilor. Fostele bazine ar putea fi transformate în lacuri naturalizate sau zone umede, aleile existente ar putea fi reabilitate, iar terenurile sportive și clădirile existente ar putea primi funcțiuni sportive, culturale, educative sau comunitare.
Inițiatorii susțin că un parc public ar aduce beneficii pe termen lung, de la reducerea efectului de insulă de căldură, la gestionarea apelor pluviale și creșterea biodiversității. Amenajarea ar putea fi gândită după principiile „Orașului Burete”, cu suprafețe permeabile, vegetație și zone care să rețină și să gestioneze apa de ploaie.



