HomeInterneEi sunt „gaborii” care l-au capturat pe teroristul Mohamed Amra

Ei sunt „gaborii” care l-au capturat pe teroristul Mohamed Amra

spot_img

16 polițiști români implicați în capturarea traficantului de droguri francez Mohamed Amra au fost decorați în cadrul unei ceremonii organizate de Ambasada Franței la București, drept recunoaștere a contribuției decisive pe care structurile Ministerului Afacerilor Interne au avut-o în această operațiune.

Ministrul interimar al afacerilor interne, Cătălin Predoiu, a subliniat că aceste distincții confirmă și soliditatea cooperării dintre România și Franța în domeniul securității și al combaterii criminalității organizate. România confirmă că este un partener de încredere în arhitectura europeană de securitate și că aduce o contribuție reală cooperării polițieneşti din Spațiul Schengen, printr-un schimb de informații mai relevant și printr-o cooperare mai rapidă și mai eficientă, a subliniat Predoiu.

Mohamed Amra a fost localizat și arestat în România, la nouă luni după evadarea s-a spectaculoasă din Franța, în timpul căreia doi agenți de penitenciar au fost uciși și trei au fost răniți grav.

spot_img

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Lovitura de Presa nu răspunde pentru conținutul comentariilor și își rezervă dreptul de a le modera sau de a le respinge. Vă rugăm să folosiți un limbaj respectuos și civilizat în exprimarea opiniilor.
spot_img

Articole similare

Ultimele articole

Etichete

spot_img