Printre sectoarele cele mai expuse perturbărilor din strâmtoare se numără producția de îngrășăminte. Aproximativ 23% din amoniacul mondial trece prin Ormuz, ceea ce face ca lanțurile de aprovizionare agricole să fie deosebit de vulnerabile la perturbările transportului maritim, scrie energypress.gr.
Amoniacul este o componentă esențială a îngrășămintelor cu azot și rămâne dificil de înlocuit. În mod tradițional, producția sa s-a bazat în mare măsură pe gazele naturale, expunând producătorii la prețuri volatile ale combustibililor. Amoniacul verde, produs folosind hidrogen regenerabil în loc de combustibili fosili, oferă o alternativă care îmbunătățește atât obiectivele climatice, cât și securitatea aprovizionării.
Pe măsură ce preocupările legate de securitatea alimentară cresc, mai multe țări se poziționează ca centre de producție alternative.
Noile hub-uri energetice: Maroc, Egipt și India reiau inițiativa
Marocul a anunțat investiții de peste 32 de miliarde de dolari în hidrogen verde, cu accent pe amoniac, combustibili industriali și oțel verde. Prin valorificarea resurselor solare și eoliene abundente, alături de parteneriate strategice cu investitori europeni și din Golf, țara își propune să devină un furnizor major pentru piețele europene, evitând în același timp riscurile geopolitice asociate cu Golful.
Egiptul urmează o strategie similară. Noi acorduri pentru dezvoltarea unui hub de hidrogen verde în Alexandria, susținute de investiții chineze, urmăresc să impună țara ca o poartă mediteraneană pentru exporturile de îngrășăminte verzi.
Între timp, India își stimulează producția internă prin acorduri pe termen lung de furnizare de amoniac verde. După întreruperi atât în aprovizionarea cu gaze naturale, cât și în importurile de amoniac din Golf, producătorii indieni de îngrășăminte caută o mai mare autosuficiență, reducându-și în același timp expunerea la viitoarele șocuri geopolitice.
Per ansamblu, aceste evoluții sugerează că îngrășămintele verzi se impun ca una dintre primele piețe viabile din punct de vedere comercial pentru hidrogenul verde.
Revoluția oțelului verde: Australia și presiunea reglementărilor UE
Perturbările transportului maritim din Golf au scos la iveală fragilitatea acestui lanț de aprovizionare, forțând producătorii de oțel să ia în considerare locații alternative de producție.
Hidrogenul oferă o soluție tehnologică importantă. În loc să se utilizeze cărbune sau gaze naturale pentru a reduce minereul de fier, hidrogenul poate realiza același proces prin producerea de apă în loc de dioxid de carbon. Deși tehnologia rămâne relativ costisitoare, preocupările tot mai mari cu privire la securitatea aprovizionării îi îmbunătățesc viabilitatea economică pe termen lung.
Australia, deja unul dintre cei mai mari exportatori de minereu de fier din lume, încearcă să obțină mai multă valoare prin prelucrarea internă a fierului folosind hidrogen regenerabil. Noile proiecte pilot din Australia de Vest vizează producerea de fier verde pentru exportul către piețele asiatice, în special Japonia.
India își extinde, de asemenea, industria de reducere directă a fierului și ar putea deveni un lider regional în producția de oțel pe bază de hidrogen, pe măsură ce costul energiei regenerabile continuă să scadă.
Aceste investiții sunt susținute în continuare de reglementările climatice în continuă evoluzie. Mecanismul de ajustare la frontieră a emisiilor de carbon (CBAM) al Uniunii Europene, care impune un preț al carbonului pentru oțelul importat, crește cererea de metode de producție cu emisii reduse și creează stimulente suplimentare pentru producția de oțel pe bază de hidrogen.
Strategia defensivă a Golfului: Oman și EAU caută rute ocolitoare
În ciuda eforturilor de diversificare a producției dincolo de Golf, este puțin probabil ca regiunea să își piardă importanța strategică în economia hidrogenului.
Țări precum Oman și Emiratele Arabe Unite continuă să investească masiv în infrastructura de hidrogen verde, reducânduși în același timp dependența de Strâmtoarea Ormuz.
Portul Duqm al Omanului, situat în afara strâmtorii, devine un centru important pentru exporturile de amoniac verde. Țara promovează, de asemenea, un coridor de hidrogen lichid care leagă Duqm de portul Amsterdam, creând o rută directă de export către Europa.
În mod similar, Emiratele Arabe Unite continuă să extindă producția de substanțe chimice ecologice și metanol, obținând în același timp acorduri de achiziții internaționale care oferă încredere investitorilor, în ciuda instabilității regionale continue.
În loc să abandoneze Golful, investitorii par să distribuie riscul pe mai multe coridoare de transport, creând o reziliență mai mare pe piața emergentă a hidrogenului.
Principalele obstacole în calea adoptării hidrogenului verde la scară largă
În ciuda unui impuls reînnoit, rămân obstacole semnificative înainte ca hidrogenul verde să devină un combustibil industrial principal.
Costurile de producție rămân cea mai mare provocare. Amoniacul verde rămâne de aproximativ două ori mai scump decât amoniacul convențional produs din gaze naturale, ceea ce îi limitează competitivitatea odată ce piețele energetice se stabilizează.
Infrastructura prezintă, de asemenea, obstacole semnificative. Electrolizoarele necesită cantități semnificative de energie electrică și apă din surse regenerabile, ceea ce face ca proiectele la scară largă să fie deosebit de dificile în regiunile aride precum Africa de Nord și Orientul Mijlociu.
Incertitudinea din punct de vedere al reglementărilor adaugă un alt nivel de complexitate. Cadrul european privind combustibilii regenerabili de origine nebiologică (RFNBO) stabilește criterii stricte de sustenabilitate pentru produsele pe bază de hidrogen importate. Deși au scopul de a asigura integritatea mediului, reglementările în continuă evoluzie au complicat deciziile de investiții și au întârziat finanțarea proiectelor pentru exportatorii care doresc acces la piețele europene.
Acești factori înseamnă că multe dintre proiectele anunțate vor dura ani de zile până când vor fi puse în funcțiune comercial.
O nouă eră pentru securitatea energetică globală
Indiferent dacă tensiunile geopolitice actuale se vor dovedi în cele din urmă temporare sau vor deveni parte a unei remodelări mai ample a comerțului global, o lecție devine deja clară: securitatea energetică nu mai este definită exclusiv de accesul la petrol și gaze.
Economia bazată pe hidrogen este din ce în ce mai mult modelată de reziliență, diversificare și coridoare comerciale sigure.
Țările care sunt capabile să combine surse abundente de energie regenerabilă cu un mediu de investiții stabil și rute de export fiabile sunt pregătite să devină următoarea generație de furnizori de energie industrială.
Criza de la Ormuz a scos la iveală pericolele lanțurilor de aprovizionare centralizate. În același timp, a creat noi oportunități pentru regiuni precum Maroc, Egipt, Australia și India de a juca un rol mai important în tranziția globală către energie curată.
