Norvegia s-a calificat în 16-imile Cupei Mondiale 2026 după ce a învins Senegalul cu scorul de 3-2 (1-0), luni seara, pe New York/New Jersey Stadium, într-un meci din Grupa I a turneului final găzduit de Statele Unite, Mexic şi Canada.
Nordicii s-au impus meritat, prin golurile marcate de Marcus Holmgren Pedersen (43) şi Erling Haaland (48, 58). Pentru africani a punctat Ismaila Sarr (53, 90+3).
FIFA a spus despre Haaland că este ”unul dintre cei mai buni atacanți din lume”
Când au relatat despre golul doi marcat de Haaland contra Senegalului, cei de la FIFA au vorbit despre Haaland referindu-se ca la ”unul dintre cei mai buni atacanți din lume”, statut pe care și l-a confirmat și în prima etapă când a dat două goluri cu Irak.
Golgheterii competiției din America de Nord sunt Leo Messi (5), Erling Haaland (4) și Kylian Mbappe (4).
”Încă o dublă la Cupa Mondială pentru unul dintre cei mai buni atacanți din lume. Senegalul nu reușește să respingă mingea după o centrare venită din partea dreaptă, iar Antonio Nusa profită de situație și îi pasează lui Patrick Berg, aflat în stânga sa. Centrarea este perfectă, iar finalizarea lui Haaland – din voleu și cu mingea ricoșând din partea inferioară a barei transversale – este și mai impresionantă”, a notat FIFA.
Atacantul lui Manchester City a ajuns astfel la 59 de goluri marcate în 52 de selecţii la naționala Norvegiei, cifre absolut extraordinare și la care visează orice atacant de careu.
Întrebat de curând dacă este cel mai bun atacant din lume, Erling Haaland a numit alți doi jucători care sunt peste el: ”Aș spune că mă aflu printre cei mai buni, dar nu cred că am marcat cele mai multe goluri în acest sezon, deci nu. Din punct de vedere statistic, nu, nu sunt cel mai bun. Harry Kane și Kylian Mbappe au marcat mai multe goluri decât mine, și asta e realitatea”
Harry Kane a marcat 61 de goluri în stagiunea 2025/2026, Kylian Mbappe a înscris pentru Real Madrid 42 de goluri, în timp ce Erling Haaland ”a lovit” de 38 de ori pentru Manchester City.



