În vârstă de 57 de ani, Răzvan Lucescu se află la al doilea său mandat pe banca lui PAOK.
Răzvan Lucescu are două titluri câștigate cu PAOK Salonic în Grecia, precum și două cupe. Primul mandat a fost în anii 2017 – 2019, iar al doilea a început în 2021.
Beșiktaș a rămas fără variante, după ce Răzvan Lucescu a refuzat și el să meargă antrenor
Beșiktaș are planuri mari pentru noul sezon, iar oficialii clubului pregătesc mai multe schimbări în club. Prima mutare este reprezentată de aducerea unui antrenor, însă variantele luate în calcul au picat una câte una.
Concret, Zinedine Zidane, Filipe Luis și Nuno Espirito Santos au refuzat să meargă la Beșiktaș din anumite motive. Ultimul care a spus pas a fost chiar Răzvan Lucescu, iar turcii anunță că s-a creat o adevărată criză în cadrul clubului.
În cazul în care Răzvan Lucescu ar fi mers la Beșiktaș, i-ar fi călcat pe urme regretatului său tată. Mircea Lucescu a condus-o pe Beșiktaș în perioada 2002 – 2004 și a reușit să câștige titlul în sezonul de debut
“Criză la Beșiktaș. Răzvan Lucescu a respins oferta”, au scris turcii.
În momentul de față, Nuri Șahin este în pole-position să preia conducerea lui Beșiktaș. Antrenorul de 38 de ani al celor de la Istanbul Bașakșehir a sosit în septembrie 2028 la actuala formație și pare singurul care este dispus să facă pasul către “Vulturi”.
Răzvan Lucescu a ales și rămâne la PAOK
Prezent la evenimentul special FCSB 2006 – Rapid 2006 (0-0), Răzvan Lucescu a fost întrebat direct despre acest interes din partea turcilor și a oferit un răspuns clar referitor la viitorul său.
Răzvan Lucescu a spus că se mai află sub contract cu PAOK încă un an (până în iulie 2027) și că nu se gândește să plece de la formația elenă, mai ales că are o relație specială cu acest club.
Lucescu a spus că nu vrea să-i dezamăgească pe oficialii lui PAOK și că, pentru moment, nu are de gând să dea curs acestei oferte.
”Eu am contract cu PAOK încă un an. Din punctul meu de vedere este PAOK o echipă şi, de fapt, un oraş, un grup imens, cu care eu am legat o relaţie specială.
N-aş proceda într-un fel care ar putea să îi dezamăgească. Pe de altă parte este clubul, care trebuie să ia deciziile care consideră că sunt cele mai bune la un anumit moment. În viaţă nu ştii niciodată ce se întâmplă. Însă eu sunt la PAOK”, a spus Răzvan Lucescu, după meciul ”UEFAntasticilor”.
Răzvan Lucescu a intrat în istoria lui PAOK Salonic. În decursul celor două mandate avute pe banca grupării din Grecia, românul a câștigat patru trofee (două titluri și două Cupe ale Greciei) și a intrat definitiv în inimile suporterilor.
Din nefericire, sezonul 2025/2026 nu s-a încheiat tocmai bine pentru Răzvan Lucescu. PAOK terminat campionatul doar pe poziția a 3-a și a ratat calificarea în preliminariile Champions League.



