HomeInterneRăzboi total între Oana Gheorghiu și Sebastian Ghiță

Război total între Oana Gheorghiu și Sebastian Ghiță

spot_img

Vicepremierul Oana Gheorghiu a reacționat miercuri seară după declarațiile făcute de Sebastian Ghiță la România TV, unde fostul deputat a lansat acuzații la adresa sa și a ministrului Economiei și Digitalizării, Irineu Darău, în scandalul privind digitalizarea statului român.

Oana Gheorghiu l-a atacat direct pe Sebastian Ghiță și a făcut referire la situația juridică a acestuia din Serbia. „Domnul Sebastian Ghiță, cel fugit din România ca să scape de judecată pentru fapte de corupție, a ieșit în această seară să mă atace pe mine și pe ministrul Irineu Darău pentru că am fi făcut trafic de influență.

Asta după ce i-am deranjat combinațiile de la Autoritatea pentru Digitalizarea României. Nu știu dacă domnul Sebastian Ghiță înțelege foarte bine ironia acestei situații în care dumnealui ne transmite lecții de integritate din locuința domniei sale din Belgrad, Serbia”, a scris Oana Gheorghiu pe Facebook.

Sebastian Ghiță, atacuri la adresa USR și a ministrului Irineu Darău
Reacția vicepremierului vine după ce Sebastian Ghiță a avut o intervenție telefonică la România TV, în emisiunea moderată de Victor Ciutacu, unde a lansat acuzații la adresa USR, a ministrului Irineu Darău și a unor presupuse interese externe în digitalizarea României. Sebastian Ghiță a susținut că firmele românești sunt dezavantajate în competiția pentru contractele publice.

„Am înțeles. USR. Doamna Gheorghiu, domnul Irineu lucrează pentru Germania, pentru Franța, pentru Bruxelles, pentru cine vor ei. E foarte bine. Iubim Europa. Ne dă bani, ne trebuie niște reguli. Mai sunt și niște firme românești în România. Trebuie să participăm toți la niște licitații și, dacă oferim prețurile cele mai mici, noi, românii, putem și noi să avem șansa. În Germania n-avem nicio șansă, în Franța nici atât. Măcar în România, unde ne-am născut, poate avem și noi șansa să câștigăm o licitație”, a declarat Sebastian Ghiță.

Fostul deputat a continuat atacul și l-a acuzat pe Irineu Darău că ar fi lansat acuzații publice împotriva sa. „Sau ne declară Irineu Ambrozie hoți. Păi asta se întâmplă. V-a declarat public hoți. Ei, reacția mea a fost una de revoltă. Și am și făcut acea postare. «Fără proști în funcții publice». E vorba de prostie. Nu pot să nu știm legea. Sunt ambele. Din păcate, au fost de multe ori în istoria României ticăloși deștepți”, a afirmat Sebastian Ghiță.

Cum a început scandalul
Conflictul a pornit după ce ministrul Economiei și Digitalizării, Irineu Darău, a afirmat într-o postare pe Facebook că digitalizarea României a fost controlată ani la rând de grupuri de interese apropiate de Sebastian Ghiță.

„Informaţii publice arată conexiuni şi interese care gravitează în jurul fostei conduceri ADR şi al cercurilor apropiate de Sebastian Ghiţă. Sunt exact aceleaşi grupuri care au transformat digitalizarea României într-o combinaţie de contracte opace, influenţă politică şi bani publici sifonaţi către băieţi deştepţi”, a scris ministrul Irineu Darău.

Sebastian Ghiță se află de aproape 10 ani în Serbia
Sebastian Ghiță locuiește de aproape un deceniu în Serbia, după ce a plecat din România în contextul mai multor dosare de corupție. Inițial, acesta a fost reținut la solicitarea autorităților române, însă ulterior a obținut azil politic, iar extrădarea sa a fost respinsă de instanțele sârbe. În România, o mare parte dintre dosarele sale s-au clasat sau s-au prescris.

spot_img

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Lovitura de Presa nu răspunde pentru conținutul comentariilor și își rezervă dreptul de a le modera sau de a le respinge. Vă rugăm să folosiți un limbaj respectuos și civilizat în exprimarea opiniilor.
spot_img

Articole similare

Ultimele articole

Etichete

spot_img