HomeSportRațiu… Atât s-a putut!

Rațiu… Atât s-a putut!

spot_img

Rayo Vallecano a cedat în finala Conference League, miercuri seară, cu Crystal Palace, scor 0-1, la Leipzig. Andrei Rațiu a fost integralist.

Ambele echipe se aflau la o premieră: prima finală europeană din istorie. Totuși, Oliver Glasner a reușit să o conducă pe formația londoneză către un nou trofeu după ce în sezonul trecut a câștigat alături de Crystal Palace FA Cup. Pentru tehnicianul austriac a fost ultimul sezon pe banca lui Palace.

Golul cât un trofeu a fost reușit de vârful lui Crystal Palace, Jean Mateta, care a împins mingea în ațe din respingerea portarului Batalla, în minutul 51.

Înainte de gol, Rayo ar fi putut înscrie în prima repriză, dar Alemao și Unai Lopez nu au fructificat ocaziile avute. De partea cealaltă, englezii au bifat ultima ocazie înainte de pauză, prin Mitchell.

Crystal Palace a profitat de moralul ridicat după gol și a fost formația mai periculoasă, Rayo fiind ținută în viață de bară la o lovitură liberă executată de spaniolul Yeremy Pino.

Pe final, echipa din Vallecas a irosit o ultimă șansă cu un șut modest al lui Alemao de la distanță și Crystal Palace cucerește primul său trofeu european din istorie.

În faza ligii a Conference League Rayo Vallecano (5) a terminat pe o poziție mai bună decât Crystal Palace (10). Cu o săptămână în urmă Anglia mai dăduse o campioană europeană: pe Aston Villa, care a învins-o clar în finala Europa League pe Freiburg, scor 3-0. Finalul sezonului 2025/2026 se închide cu finala Ligii Campionilor, din 30 mai, dintre Arsenal și PSG, programată de la ora 19:00, la Budapesta.

spot_img

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Lovitura de Presa nu răspunde pentru conținutul comentariilor și își rezervă dreptul de a le modera sau de a le respinge. Vă rugăm să folosiți un limbaj respectuos și civilizat în exprimarea opiniilor.
spot_img

Articole similare

Ultimele articole

Etichete

spot_img