HomeSportFinala UEFA Europa League, la București?

Finala UEFA Europa League, la București?

spot_img

România ar putea să găzduiască finala UEFA Europa League în 2028. Ciprian Ciucu a anunțat în această dimineață că a semnat dosarul de candidatură, după ce au fost alocaţi și bani în buget pentru reparaţiile necesare.

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, mai spune că în curând vor începe lucrările la Arena Națională. „Am semnat, în sprijinul Federației Române de Fotbal, dosarul de candidatură pentru ca Bucureștiul să găzduiască în 2028 finala UEFA Europa League.

Am alocat buget pentru reparațiile necesare. Astfel, în curând lansăm procedura pentru realizarea Proiectului Tehnic, în vederea realizării lucrărilor rezultate în urma expertizei tehnice, pe care deja o avem.

Vom înlocui videocubul în cursul anului viitor, în pauza competițională, pentru a nu afecta calendarul meciurilor. De asemenea, vom avea și lucrări suplimentare pentru accesibilizarea parcării supraterane de 1.200 de locuri. În acest moment nu se poate utiliza corespunzător, având în vedere că fluxul de spectatori se suprapune cu accesul auto.“, scrie edilul general, joi, pe Facebook.

Alte sume alocate de PMB
Studiu de fezabilitate pentru accesibilizarea parcării supraterane din incinta stadionului: 300.000 lei;
Expertiză tehnică pentru deficiențe/degradări: 2 milioane lei;
Furnizare, montare și punere în funcțiune ecrane led și platformă de management pentru tableta electronică: 500.000 lei;
Licență software ticketing și control acces spectatori pentru turnicheți: 408.000 lei.

Anunțul FRF
FRF a anunţat, pe 2 aprilie, că a avut loc o prima şedinţă a Comitetului Interministerial în vederea finalizării procesului de candidatură a orașului Bucureşti pentru găzduirea finalei UEFA Europa League din anul 2028 sau 2029. UEFA va anunța orașele gazdă pentru 2028 şi 2029 în luna iunie, după ce în prealabil a analizat dosarele depuse.

Cu cine se luptă România
România se luptă cu țări importante care vor să găzduiască ultimul act al competiției Europa League din 2028 sau 2029. Este vorba de Franța, Italia, Serbia și Turcia.

Candidaturile anunţate pentru finala Europa League 2028:
Franţa: Lyon-Décines, Parc Olympique Lyonnais sau Paris, Parc des Princes (doar un oraş gazdă şi un loc de desfăşurare vor fi confirmate la depunerea candidaturii)
România: Bucureşti, Arena Naţională
Serbia: Belgrad, Stadionul Naţional

Candidaturile anunţate pentru finala Europa League 2029:
Franţa: Lyon-Decines, Parc Olympique Lyonnais sau Paris, Parc des Princes (doar un singur oraş gazdă şi un singur loc de desfăşurare vor fi confirmate la depunerea candidaturii)
Italia: Torino, Juventus Stadium
România: Bucureşti, Arena Naţională
Serbia: Belgrad, Stadionul Naţional
Turcia: Ankara, Stadionul Ankara 19 Mayıs

Unde se joacă finala 2027
Orașul gazdă de anul acesta a fost Istanbul, acolo unde Aston Villa a câștigat trofeul în fața celor de la Freiburg. În anul 2027, Frankfurt este gazda ultimului act al competiției.

FRF își depusese candidatura cu Arena Națională și pentru finala Europa League din 2026 sau 2027. Arena Naţională din Bucureşti a mai găzduit finala Europa League în 9 mai 2012. Atletico Madrid a câștigat atunci trofeul după victoria cu 3-0 în faţa altei echipe spaniole, Athletic Bilbao.

spot_img

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Lovitura de Presa nu răspunde pentru conținutul comentariilor și își rezervă dreptul de a le modera sau de a le respinge. Vă rugăm să folosiți un limbaj respectuos și civilizat în exprimarea opiniilor.
spot_img

Articole similare

Ultimele articole

Etichete

spot_img