Federația SANITAS a anunțat marți că respinge „categoric” proiectul noii legi a salarizării unitare, pe care îl consideră „inechitabil, incomplet și profund defavorabil” pentru angajații din sănătate și asistență socială. Sindicaliștii avertizează că, pentru mai mult de jumătate dintre salariați, veniturile vor fi plafonate sau chiar diminuate și anunță proteste în fața Guvernului și Parlamentului.
SANITAS: „Este cea mai proastă variantă a legii salarizării”
Reprezentanții SANITAS susțin că proiectul publicat de Ministerul Muncii contrazice angajamentele discutate în ultimele luni cu Guvernul.
„Forma făcută publică reprezintă cea mai proastă variantă a viitoarei legi şi este departe de angajamentele şi principiile discutate cu reprezentanţii guvernului în ultimele luni de negocieri”, au transmis sindicaliștii într-un comunicat.
Potrivit acestora, noua lege nu aduce creșteri salariale reale pentru personalul din sănătate și asistență socială.
„Pentru mai mult de jumătate dintre salariaţi, veniturile vor fi plafonate sau chiar vor scădea”, avertizează SANITAS.
Sindicaliștii critică reducerea sporurilor
Federația SANITAS acuză că diminuarea sporurilor afectează direct personalul care lucrează în condiții dificile și în ture.
„Reducerea sporurilor loveşte direct în veniturile reale ale celor care lucrează în condiţii dificile, în ture, în regim de asigurare a continuităţii şi sub presiune”, se arată în comunicat.
Sindicaliștii afirmă că mecanismele de compensare propuse de Guvern nu acoperă pierderile salariale.
„Nu putem accepta ca veniturile oamenilor să fie prezentate artificial ca fiind protejate, în timp ce realitatea din statele de plată va demonstra contrariul”, au transmis reprezentanții SANITAS.
Acuzații privind noi inechități în sistem
Sindicaliștii susțin că proiectul creează noi diferențe între categoriile profesionale și că anumite categorii de salariați au fost omise complet din noua grilă.
„Această lege este inechitabilă. Nu tratează echilibrat categoriile profesionale şi creează noi diferenţe şi noi nedreptăţi în sistem”, afirmă reprezentanții SANITAS.
Aceștia acuză Guvernul că a ignorat rezultatele negocierilor purtate în ultimii doi ani.
„Nu putem considera acest proiect rezultatul unui dialog social real atunci când elementele esenţiale discutate şi asumate în procesul de negociere nu se regăsesc în forma introdusă de Ministerul Muncii”, au transmis sindicaliștii.
Proteste anunțate în fața Ministerului Muncii și a Parlamentului
Federația SANITAS a anunțat începerea acțiunilor de protest împotriva noii legi a salarizării. Astfel, sindicaliștii vor picheta Ministerul Muncii joi, 28 mai, iar pe 3 iunie vor protesta în Piața Victoriei și în fața Parlamentului.
Președintele SANITAS, Iulian Pope, susține că Guvernul nu a respectat niciuna dintre variantele negociate anterior.
„Negociem pe acest subiect de doi ani şi n-aţi respectat niciuna dintre cele trei forme la care aţi ajuns după discuţiile cu partenerii sociali”, a declarat liderul sindical. Acesta a acuzat Executivul că a găsit bani doar pentru majorările salariale ale parlamentarilor și ale angajaților din ministere și agenții guvernamentale.
Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a prezentat luni proiectul noii legi a salarizării unitare, documentul fiind lansat în dezbatere publică. Noua lege a generat deja reacții critice din partea mai multor categorii profesionale, inclusiv magistrați, sindicaliști din sănătate și angajați din administrația publică.



