Este doar o chestiune de zile până când Rapid va anunța numele noului antrenor. Victor Angelescu spune că Daniel Pancu vine la echipă după ce își încheie socotelile cu CFR Cluj. „99% suntem înțeleși“
Daniel Pancu îl va înlocui pe Constantin Gâlcă. Victor Angelescu, președintele și acționar, a dezvăluit cum au decurs negocierile.
”Încă nu este semnat și contractat, că mai avem astăzi meci, dar suntem înțeleși. Ne-am înțeles și urmează să-și încheie și el socotelile cu CFR și să semneze contractul cu noi. Deci 99% suntem înțeleși. În momentul în care în acest play-off exista posibilitatea ca antrenorul să nu-și îndeplinească ce îi cerusem prin contract, trebuia să avem un plan B.
Am vorbit cu Marius Bilașco, eu am rămas în relații bune cu el, am vorbit cu domnul Șucu, trebuia să avem ceva pregătit. La începutul play-off-ul am făcut planul legat de ce se întâmplă dacă ne calificăm în Europa, dacă nu. Din păcate am avut un play-off execrabil și a trebuit să schimbăm antrenorul”, a declarat Angelescu, pentru Digi Sport.
”Nu a fost o chestie să-l lăsăm pe Daniel să meargă special la bază”
Pancu a dat deja de înțeles că nu mai vrea să rămână la CFR Cluj. Victor Angelescu a vorbit și despre zvonurile potrivit cărora giuleștenii i-au lăsat pe clujeni să folosească baza clubului pentru a-l impresiona pe antrenor.
”CFR avea un alt meci, cred că la Pitești, și ne-au cerut să facă un antrenament de refacere la bază. Nu e prima echipă căreia i-am permis asta, noi mereu am avut cu CFR o relație bună. Și noi ne-am mai pregătit la ei. Nu a fost o chestie să-l lăsăm pe Daniel să meargă special la bază.
Nu am avut nicio discuție cu Daniel sau cu impresarul lui cu o etapă înainte să ne dăm seama dacă mai putem prinde Europa. Totul a fost ținut între cei din conducere ca în cazul în care nu mergem în cupele europene să avem pregătită varianta”, a mai spus Victor Angelescu.



