Selecţionerul Croaţiei, Zlatko Dalic, a dezvăluit luni numele fotbaliştilor convocaţi pentru Cupa Mondială 2026, de pe listă nelipsind căpitanul echipei, Luka Modric, care va disputa al cincilea său Mondial.
Luka Modric, mijlocaşul lui AC Milan, la 40 de ani, va fi din nou liderul echipei croate. Aceasta va amesteca mai mulţi jucători experimentaţi cu tinere talente afirmate pe scena europeană, precum fundaşul Luka Vuskovic, unul dintre cei mai buni jucători din Bundesliga în acest sezon în rândurile lui Hamburger SV, unde este împrumutat de la Tottenham, sau mijlocaşul ofensiv Martin Baturina, de la Como, revelaţia din Serie A.
Modric şi-a fracturat pometele stâng pe 26 aprilie în timpul unui meci din campionatul italian dintre AC Milan şi Juventus. El a fost operat a doua zi şi a revenit în lotul lui Milan 20 de zile mai târziu, dar nu a mai jucat niciun alt meci.
“Se antrenează cu o mască (de faţă) şi se simte bine. Această pauză i-a fost poate de folos”, a declarat Zlatko Dalic presei din Zagreb. “Vom vedea în ce stare va fi, dar nu am nicio îndoială că va fi în formă”, a adăugat el.
Câştigător al Balonului de Aur în 2018, Modric a fost arhitectul parcursului de excepţie al Croaţiei la Cupa Mondială din 2018 din Rusia (finalistă, învinsă de Franţa) şi la Qatar patru ani mai târziu (locul 3).
Josko Gvardiol, în lot
Pregătirile Croaţiei au fost perturbate şi de accidentarea gravă a unui alt jucător cheie, fundaşul Josko Gvardiol (Manchester City), în vârstă de 24 de ani, care şi-a fracturat piciorul în ianuarie, dar este inclus în lot. “Sperăm că va fi pregătit să joace”, a spus Dalic.
Croaţia se află în Grupa L a Cupei Mondiale, alături de Anglia, Panama şi Ghana. Turneul se va desfăşura în perioada 11 iunie – 19 iulie.
Înaintea Mondialului, Croaţia va juca meciuri de pregătire împotriva Belgiei şi a Sloveniei.



