HomeInternePlata taxei de pod Giurgiu va putea fi făcută online

Plata taxei de pod Giurgiu va putea fi făcută online

spot_img

Românii care pleacă în vacanţă spre Bulgaria şi Grecia vor putea plăti online taxa de pod de la Giurgiu-Ruse. Ministerul Transporturilor a publicat ordinul pentru introducerea unui sistem electronic de taxare. Anunţul a fost făcut de secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Horaţiu Cosma.

Noul sistem, denumit “eTarifGiurgiuPod”, va permite şoferilor să achite taxa înainte de ajungerea la punctul de trecere a frontierei. Potrivit oficialului, vor exista benzi dedicate pentru cei care fac plata online, iar barierele se vor deschide automat dacă taxa este achitată cu cel puţin trei minute înainte.

Ministerul susţine că măsura va reduce timpii de aşteptare şi aglomeraţia de la ghişee, într-unul dintre cele mai tranzitate puncte de frontieră în sezonul estival.

Autorităţile precizează că tarifele actuale rămân neschimbate, iar toate categoriile de scutiri existente vor fi păstrate.

Horaţiu Cosma a anunţat şi că, din luna iunie, vor fi finalizate lucrările de pe partea bulgărească a podului Giurgiu-Ruse, ceea ce ar urma să fluidizeze şi mai mult traficul spre Bulgaria şi Grecia.

“Continuăm să modernizăm infrastructura şi să aducem soluţii digitale care simplifică viaţa românilor”, a transmis secretarul de stat într-o postare pe Facebook.

spot_img

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Lovitura de Presa nu răspunde pentru conținutul comentariilor și își rezervă dreptul de a le modera sau de a le respinge. Vă rugăm să folosiți un limbaj respectuos și civilizat în exprimarea opiniilor.
spot_img

Articole similare

Ultimele articole

Etichete

spot_img