Președintele Donald Trump a anunțat că navele blocate în Strâmtoarea Ormuz vor fi eliberate începând de luni dimineață, în cadrul unei operațiuni coordonate de Statele Unite.
„Le-am spus reprezentanților mei să îi informeze că vom depune toate eforturile pentru a le scoate navele și echipajele în siguranță din strâmtoare”, a transmis președintele, potrivit Al Jazeera.
Trump a precizat că există „discuții foarte constructive” cu Iran, care ar putea avea un rezultat pozitiv. „Discuții foarte constructive cu Iranul și că aceste discuții ar putea duce la un rezultat foarte pozitiv pentru toți”.
Liderul american a descris intervenția drept „un gest umanitar”.
„Eliberarea strâmtorii [este] un gest umanitar din partea Statelor Unite, a țărilor din Orientul Mijlociu, dar, în special, a Iranului”, întrucât „multe dintre aceste nave rămân fără provizii alimentare”. Totodată, acesta a avertizat că orice intervenție ostilă va primi un răspuns ferm. „Oricine va interveni va fi tratat cu fermitate”.
Operațiune de amploare: „Proiectul Libertate”
Potrivit Associated Press, Statele Unite vor lansa luni o operațiune denumită „Proiectul Libertate”, menită să „ghideze” navele blocate în afara strâmtorii controlate de Iran.
Trump a declarat că țările „neutre și nevinovate” au fost afectate de conflict și că SUA vor asigura trecerea în siguranță a navelor comerciale. „Le-am spus acestor țări că le vom ghida navele în siguranță în afara acestor căi navigabile restricționate, astfel încât să își poată desfășura activitatea în mod liber și eficient”, a spus el.
Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) a anunțat că va începe luni să susțină misiunea lui Trump menită să restabilească „libertatea de navigație pentru transportul comercial” prin Strâmtoarea Ormuz.
„Sprijinul nostru pentru această misiune defensivă este esențial pentru securitatea regională și pentru economia globală, în contextul în care menținem, de asemenea, blocada navală”, a declarat amiralul Brad Cooper, comandantul CENTCOM, într-un mesaj publicat pe X, potrivit Al Jazeera.
Sprijinul militar al SUA va include distrugătoare cu rachete ghidate, peste 100 de aeronave terestre și maritime, platforme fără pilot multidomeniu și 15.000 de militari.
Piețele reacționează: petrolul în scădere
Anunțul lui Trump a avut un impact imediat asupra piețelor energetice. Potrivit Reuters, prețul petrolului a scăzut cu peste 1 dolar pe baril.
Contractele futures pentru țițeiul Brent au coborât la 106,34 dolari/baril, în scădere cu 1,83 dolari (1,69%), iar țițeiul West Texas Intermediate a ajuns la 100,22 dolari/baril, în scădere cu 1,72 dolari (1,69%).
Strâmtoarea Ormuz este una dintre cele mai importante rute energetice din lume, iar blocarea acesteia de către Iran a generat turbulențe majore pe piețele globale.
Iranienii reacționează violent: Orice interferență americană înseamnă sfârșitul armistițiului
Un oficial iranian cu rang înalt a avertizat luni că Teheranul va considera orice „interferenţă americană“ în strâmtoarea Ormuz drept o încălcare a armistiţiului în vigoare după ce preşedintele american Donald Trump a anunţat o operaţiune pentru a escorta navele blocate în Golf, relatează AFP.
„Orice interferenţă americană în noul regim maritim al strâmtorii Ormuz va fi considerată o încălcare a armistiţiului“, a declarat pe X Ebrahim Azizi, preşedintele comisiei parlamentare pentru securitatea naţională.
Donald Trump a anunţat duminică pe platforma sa Truth Social că Marina americană va începe de luni să escorteze navele blocate ale ţărilor terţe prin strâmtoarea Ormuz.
„Am informat aceste ţări că le vom ghida navele în siguranţă prin aceste căi navigabile“, a scris preşedintele Statelor Unite, făcând referire la ambarcaţiuni aparţinând unor ţări „care nu sunt implicate“ în conflictul actual cu Iranul. „Acest proces, Project Freedom (‚Proiectul Libertate‘), va începe luni dimineaţă, ora Orientului Mijlociu“, a adăugat Donald Trump.



