HomeExterneGata, Trump se va da de unul singur marele câştigător al războiului

Gata, Trump se va da de unul singur marele câştigător al războiului

spot_img

Casa Albă susține că războiul cu Iranul s-a încheiat deja, invocând armistițiul început la începutul lunii aprilie, o interpretare care i-ar permite să evite solicitarea aprobării Congresului pentru continuarea acțiunilor militare.

Argumentele SUA
Argumentul a fost prezentat și de secretarul Apărării, Pete Hegseth, în timpul unei audieri în Senat, unde a afirmat că armistițiul a pus practic pe pauză conflictul.

În această logică, administrația nu ar mai fi obligată să respecte termenul prevăzut de legea americană pentru autorizarea intervențiilor militare de durată, explică Associated Press.

Un oficial de rang înalt din administrație, care a vorbit sub protecția anonimatului, a declarat că „ostilitățile care au început pe 28 februarie au încetat”. Potrivit acestuia, armata americană și Iranul nu au mai schimbat focuri de la armistițiul de două săptămâni început pe 7 aprilie.

Cu toate acestea, situația din teren rămâne tensionată: Iranul își menține controlul asupra Strâmtorii Ormuz, iar marina americană continuă blocada pentru a împiedica exporturile de petrol iranian.

În baza Rezoluției privind puterile de război, Donald Trump avea termen până vineri să ceară aprobarea Congresului pentru continuarea operațiunilor sau să oprească acțiunile militare. Legea permite și o prelungire de 30 de zile.

Solicitarea democraților
Democrații au cerut în mod repetat ca administrația să solicite autorizarea formală pentru războiul din Iran. Atingerea pragului de 60 de zile ar fi pus sub semnul întrebării și sprijinul unei părți dintre republicani, care au susținut inițial intervenția, dar cer implicarea Congresului pentru un conflict de durată.

„Acest termen nu este o sugestie, este o obligație”, a declarat senatoarea republicană Susan Collins, care a votat pentru o măsură menită să oprească acțiunile militare în lipsa aprobării Congresului. Ea a avertizat că orice continuare a conflictului trebuie să aibă „o misiune clară, obiective realizabile și o strategie definită”.

Interpretarea administrației reprezintă „o extindere semnificativă” a modului în care a fost aplicată legea din 1973 consideră experții în drept constituțional și securitate. „Nimic din textul sau logica acestei legi nu sugerează că termenul de 60 de zile poate fi suspendat sau oprit”, a spus ea. Katherine Yon Ebright, expertă în drept constituțional și securitate națională la Centrul Brennan pentru Justiție, un institut juridic independent afiliat Universității New York.

Richard Goldberg, fost oficial al Consiliului de Securitate Națională, a propus lansarea unei noi operațiuni, denumită „Epic Passage”, care ar avea ca obiectiv redeschiderea Strâmtorii Ormuz și reluarea libertății de navigație, menținând în același timp opțiunea unor acțiuni militare ofensive.

spot_img

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Lovitura de Presa nu răspunde pentru conținutul comentariilor și își rezervă dreptul de a le modera sau de a le respinge. Vă rugăm să folosiți un limbaj respectuos și civilizat în exprimarea opiniilor.
spot_img

Articole similare

Ultimele articole

Etichete

spot_img