HomeGeneralitățiSe dublează amenda pentru gălăgie

Se dublează amenda pentru gălăgie

spot_img

Parlamentul analizează un proiect de lege care ar putea înăspri semnificativ sancțiunile pentru tulburarea liniștii publice, după ce inițiativa a primit aviz favorabil în Comisia juridică a Camerei Deputaților.

„Gândiți-vă de două ori înainte să dați muzica tare sau la ce oră folosiți bormașina”, este mesajul transmis de în contextul noilor prevederi, care ar urma să dubleze amenzile pentru astfel de fapte.

În paralel, autoritățile constată o creștere a numărului de sesizări la Poliție din partea cetățenilor exasperați de zgomotul produs de vecini. În București, polițiștii au intervenit recent într-un incident în care au fost nevoiți să folosească spray lacrimogen, după ce mai multe persoane au devenit agresive în timpul unei intervenții.

Scandalul a avut loc în fața unui bloc din sectorul 4, unde un grup de petrecăreți asculta muzică la volum ridicat. Deranjați de zgomot, vecinii au sunat la Poliție, iar opt persoane au fost amendate cu 5.200 de lei. Situația a degenerat când polițiștii au revenit pentru a doua intervenție și au încercat să confiște boxa, moment în care unii dintre participanți au devenit violenți.

Un incident similar a fost înregistrat și în Dolj, unde un tânăr a fost reținut după ce ar fi lovit un polițist care îi ceruse să reducă volumul muzicii difuzate pe stradă.

Nemulțumirile privind zgomotul excesiv sunt frecvent exprimate și în mediul online, unde numeroși utilizatori reclamă probleme cu vecinii. „Vecinul de pe diagonală dă aproape zilnic muzica exagerat de tare, mă refer că tremură apartamentul”, a scris un utilizator. „Manele date la maximum cu geamurile deschise. Ne-am mutat în alt bloc, și aici distracție”, a comentat un altul.

Potrivit inițiatorului proiectului, fostul senator Cosmin Poteraș, sancțiunile actuale sunt insuficiente pentru a descuraja astfel de comportamente: „Inițial mărturisesc că mă gândeam să fie chiar mai mare mărirea. Mi-au fost aduse la cunoștință cazuri extreme, disperate. O lege ale căror sancțiuni nu sunt semnificative nu produce niciun efect în societate.”

În prezent, amenzile pentru tulburarea liniștii publice variază între 200 și 1.000 de lei, putând ajunge până la 3.000 de lei în caz de recidivă. Dacă proiectul va fi adoptat, acestea ar putea fi dublate. Doar anul trecut au fost aplicate peste 450.000 de sancțiuni pentru încălcarea normelor de ordine și liniște publică, în creștere cu 50% față de anul precedent.

spot_img

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Lovitura de Presa nu răspunde pentru conținutul comentariilor și își rezervă dreptul de a le modera sau de a le respinge. Vă rugăm să folosiți un limbaj respectuos și civilizat în exprimarea opiniilor.
spot_img

Articole similare

Ultimele articole

Etichete

spot_img