Săltarea la pachet, în aceeași zi, a președinților Consiliilor Județene Sălaj și Bistrița Năsăud a produs efecte mediatice imediate doar în cazul celui din urmă. Ceea ce nu înseamnă că deși Radu Moldovan a ”furat startul” unei colaborări sincere și ”dezinteresate” cu procurorii, Zalăul nu vine tare din urmă.
Astfel că, la acest moment, noul SADOVEANU al DNA a fost deja desemnat în persoana scriitorului care s-a apucat vârtos de ”pus pe hârtie” biografia colegului liberal Lucian Bode.
Și, Lucică, de această dată chiar că nu mai este de glumă, fie că este vorba de Iancu sau de Raluca. Că de unul dintre cei doi sigur este vorba!
ULTIMA ORĂ! Rămâne cum am stabilit! Va fi greu, dar nu va fi niciun nou premier liberal. Ci doar cel mult unul tehnocrat, dacă va fi să fie… Anca DRAGU! Deci ori DRAGU, ori nimic! Că altfel CODRUȚA scrie pe voi!



