HomeInterneVizele de flotant ale elevilor, verificate de polițiștii locali

Vizele de flotant ale elevilor, verificate de polițiștii locali

spot_img

Polițiștii au început să bată din ușă în ușă pentru a verifica vizele de flotant ale elevilor.

În premieră, polițiștii merg din ușă în ușă pentru a verifica vizele de flotant ale elevilor, în contextul în care tot mai mulți părinți fac vize de flotant false copiilor lor pentru a-i putea înscrie la școli mai bune. Acum, oamenii legii verifică dacă aceștia chiar locuiesc la adresele respective, transmite Antena 3 CNN.

S-a întâmplat în județul Ilfov, acolo unde aproape un sfert dintre copiii înscriși până în acest moment în clasa pregătitoare au vize de flotant. Se pare că polițiștii locali au început verificările după ce li s-ar fi comunicat că, deși în localitatea Chiajna există trei școli, la două dintre ele s-ar fi depus foarte puține dosare, în timp ce la cea de-a treia unitate de învățământ sunt foarte multe dosare, instituția fiind deja supraaglomerată. În consecință, polițiștii locali din Chiajna au început să bată din ușă în ușă și au descoperit mai multe cazuri în care elevii înscriși în clasa zero nu locuiau la adresele declarate de părinți în cărțile de identitate.

Viza de flotant, o practică răspândită în România pentru înscrierea la școală
Viza de flotant este o practică destul de răspândită în România pentru înscrierea la școală. Părinții apelează la astfel de documente pentru a reuși să își înscrie copiii la școli mai bine cotate decât cele la care se încadrează potrivit adreselor din buletin.

În consecință, adesea școlile renumite devin supraaglomerate, iar elevii învață în clase cu foarte mulți copii, studiază în două sau chiar trei schimburi.

Autoritățile avertizează că părinții riscă dosar penal pentru fals în declarații dacă fac astfel de vize de flotant false.

spot_img

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Lovitura de Presa nu răspunde pentru conținutul comentariilor și își rezervă dreptul de a le modera sau de a le respinge. Vă rugăm să folosiți un limbaj respectuos și civilizat în exprimarea opiniilor.
spot_img

Articole similare

Ultimele articole

Etichete

spot_img