HomeExterneBill Gates, audiat în dosarul Epstein

Bill Gates, audiat în dosarul Epstein

spot_img

Miliardarul Bill Gates, cofondator al Microsoft, va fi audiat pe 10 iunie de o comisie a Congresului american care anchetează cu privire la scandalul Epstein, a declarat marţi pentru AFP o sursă apropiată dosarului, confirmând informaţii difuzate de Politico, transmite Agerpres.

Bill Gates va fi audiat în spatele uşilor închise de această comisie a Camerei Reprezentanţilor, care vrea să îl interogheze cu privire la legăturile avute cu infractorul sexual.

Un purtător de cuvânt al miliardarului, citat de Politico, a declarat că Bill Gates ‘se bucură’ de ocazia de a apărea în faţa comisiei. ‘Deşi nu a asistat sau participat niciodată la nicio faptă ilegală a lui Epstein, (Gates) este nerăbdător să răspundă întrebărilor comisiei pentru a sprijini această muncă importantă’, a adăugat purtătorul de cuvânt.

La sfârşitul lui februarie, Bill Gates a declarat că legăturile sale cu Jeffrey Epstein au fost o ‘enormă eroare’, admiţând în faţa membrilor fundaţiei sale că a întreţinut relaţii extraconjugale cu două rusoaice, dar negând orice implicare în acţiunile finanţistului, mort în detenţie în 2019 înainte de deschiderea procesului în care era acuzat de infracţiuni sexuale.

Potrivit lui Gates, relaţia sa cu Epstein a început în 2011, la trei ani după ce acesta din urmă pledase vinovat de incitare la prostituţie a unei minore. Un draft de e-mail al lui Epstein, publicat de Departamentul Justiţiei în masa de documente provenite din dosarul Epstein, evocă relaţii extraconjugale ale lui Bill Gates.

Menţionarea numelui unei persoane în dosarul Epstein nu implică a priori o faptă ilegală, însă aceste documente arată cel puţin legături între Epstein sau anturajul său şi anumite personalităţi care adesea au minimalizat sau chiar au negat existenţa unor astfel de relaţii, notează AFP.

spot_img

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Lovitura de Presa nu răspunde pentru conținutul comentariilor și își rezervă dreptul de a le modera sau de a le respinge. Vă rugăm să folosiți un limbaj respectuos și civilizat în exprimarea opiniilor.
spot_img

Articole similare

Ultimele articole

Etichete

spot_img