În această vară, pe litoralul bulgăresc vor fi detașați ofițeri de poliție din Germania, România, Polonia și Cehia, transmite publicația bulgară Trud.
Sarcina lor principală va fi să colaboreze cu colegii lor bulgari în stațiunile vizitate de turiști din statele lor. Aceștia vor ajuta la reducerea încălcărilor regulilor, la depășirea barierei lingvistice și la menținerea ordinii publice în stațiunile cu cel mai puternic flux de turiști.
Stațiunile bulgare de la Marea Neagră au devenit un magnet pentru sute de mii de turiști din Europa Centrală și de Est în ultimele două decenii grație investițiilor masive în infrastructura locală.
Polițiști polonezi vor fi detașați pentru sezonul estival în stațiunile din apropierea orașului Burgas. Acest lucru a fost discutat la o întâlnire între conducerea Direcției Regionale a Ministerului de Interne – Burgas, comisarul superior Nikolai Nenkov, și șeful Departamentului de Poliție de Securitate și Poliție Rutieră, comisarul Marin Dimitrov, precum și șeful interimar al Ambasadei Poloniei la Sofia, doamna Anna Janyszewska-Fronczek.
Au fost discutate și pregătirile pentru sezonul estival bulgar pe coasta de sud a Mării Negre.



