România are oficial o lege a femicidului. Camera Deputaților a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege privind prevenirea şi combaterea femicidului. România va avea, astfel, pentru prima dată în legislația națională definit femicidul, iar fapta va putea fi pedepsită cu închisoare de la 15 la 25 de ani sau chiar pe viață.
Legea a fost adoptată cu 284 de voturi „pentru”, un vot contra și două abțineri.
Potrivit proiectului, „femicidul este uciderea cu intenţie a unei femei, precum şi moartea unei femei survenită ca urmare a loviturilor sau vătămărilor cauzatoare de moarte, ori a altor infracţiuni săvârşite cu violenţă, indiferent dacă faptele sunt comise de un membru al familiei sau de o terţă parte”.
Legea, depusă în Parlament pe 29 octombrie 2025, a fost semnată de peste 270 de parlamentari de la toate partidele. Documentul transpune și definește juridic femicidul pentru prima dată în legislația națională, ca formă de violență bazată pe gen.
Femicidul va putea fi pedepsit ca omorul calificat, fiind vorba de pedepse cu închisoarea de la 15 la 25 de ani sau chiar pe viață.
Anul trecut, în țara noastră au avut loc 59 de cazuri de femicid. Asta înseamnă că, lunar, câte cinci femei au fost ucise. Sau că, în medie, o femeie este ucisă o dată la șase zile. Proiectul merge acum la președintele României pentru promulgare.



