Șacalii s-au înmulțit periculos de mult, spun localnicii din Dolj și din Delta Dunării care au pagube în gospodării din cauza sălbăticiunilor.
În încercarea de a ține situația sub control, Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării organizează, din nou, vânători. 400 de șacali ar urma să fie împușcați.
Vasile Staicu, localnic: „Ne-au adus chiar în pragul disperării. Anul trecut 30 de bucăți mi-au mâncat. Au început să atace chiar și vaci mari.”
Șacalul nu are dușman natural și poate ataca orice animal întâlnește.
Ioan Uram, vânător: „Vulpea a dispărut, căprioara a dispărut, iepurele a dispărut, este un dăunător fantastic, nici porc mistreț nu mai este.”
Conform unui ordin al Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării, din această săptămână sunt organizate vânători de șacali. Ar trebui eliminate 400 de exemplare, din cele aproximativ 3.500, cât se estimează că ar fi în zonă.
Silviu Anton, inspector ARBDD, organizator: „Se înmulțesc foarte mult și foarte des, cel puțin de două ori pe an au fătări, șase sau chiar 12 pui.”
Vânătoare dificilă în județul Dolj
În județul Dolj, autoritățile au încercat să vâneze prădătorii noaptea, când sunt cei mai activi.
Sorin Sandu, primarul comunei Călărași: „Din păcate sunt prea puțini cei care pot să facă asta, deoarece este vorba de folosirea mijloacelor de termoviziune, ori un vânător la 1.000 are astfel de mijloace.”
Potrivit unei estimări de anul trecut a Ministerului Mediului, județul Dolj ar avea al doilea cel mai mare număr de șacali din țară, după Tulcea.



