Jared Kushner, ginerele lui Donald Trump, a prezentat joi la Davos un plan pentru Gaza postbelică, imediat după ceremonia de semnare a „Consiliului Păcii” iniţiat de socrul său, relatează CNN, potrivit news.ro.
„Avem un plan general. Nu există un plan B”. Asta a spus Jared Kushner, ginerele lui Donald Trump, dezvăluind viziunea sa pentru Gaza postbelică în faţa audienţei de la Forumul Economic Mondial de la Davos. Dacă planul va eşua, a adăugat el, vina va fi uşor de atribuit. „Dacă Hamas nu se demilitarizează, acest lucru va împiedica populaţia din Gaza să-şi îndeplinească aspiraţiile”, a afirmat el.
Prezentarea, care a părut oarecum grăbită, a avut loc imediat după semnarea cartei controversatului Consiliu de Pace al preşedintelui american Donald Trump, reprezentând următoarea etapă a planului de încetare a focului în 20 de puncte convenit între Israel şi Hamas în octombrie.
Kushner, care a jucat un rol principal în negocierea acordului, s-a arătat optimist, deşi a făcut ocazional câteva comentarii precaute şi a omis cel puţin un aspect important: forţa internaţională de stabilizare, o parte esenţială a planului iniţial de încetare a focului al lui Trump pentru Fâşia Gaza.
CNN prezintă câteva dintre punctele cheie ale planului lui Kushner.
TURISM LITORAL, UN AEROPORT ŞI UN PORT
O hartă a Gazei a fost afişată pe un ecran pentru a arăta cum va fi dezvoltată enclava.
O zonă de „turism litoral” s-ar întinde de-a lungul malului mării – suficient de lungă pentru a găzdui până la 180 de zgârie-nori, mulţi dintre ei probabil destinaţi hotelurilor.
Pe hartă era indicat un port în extremitatea sud-vestică a Gazei, lângă graniţa cu Egiptul, iar imediat în interior, în apropierea portului, era indicată amplasarea unui aeroport. La câţiva kilometri spre sud, neindicat pe hartă, se află locul unde se afla vechiul aeroport din Gaza, distrus cu mai bine de 20 de ani în urmă în urma unor atacuri israeliene, menţionează CNN.
ORAŞE NOI
Kushner a evidenţiat două proiecte de dezvoltare urbană, pe care le-a numit New Rafah şi New Gaza.
La „New Rafah” vor fi construite peste 100.000 de unităţi de locuit permanente, împreună cu peste 200 de şcoli şi mai mult de 75 de unităţi medicale, a spus el. El şi-a exprimat speranţa că toate aceste construcţii vor fi finalizate în doi-trei ani. Lucrările de îndepărtare a molozului au început deja, a spus el.
„New Gaza” va fi un centru industrial, cu scopul de a atinge o rată de ocupare a forţei de muncă de 100%, a detaliat Kushner. Imaginile generate pe computer sugerează o metropolă care seamănă foarte mult cu oraşele din Golful Persic, precum Doha şi Dubai, cu clădiri strălucitoare pe malul apei şi sedii de birouri.
Fără îndoială, amploarea sarcinii este enormă, iar prezentarea a fost săracă în detalii despre modul în care totul va fi realizat. Doi ani de bombardamente israeliene, lansate ca răspuns la atacul Hamas asupra Israelului din 7 octombrie 2023, au lăsat peste 80% din clădirile din Gaza avariate sau distruse.
CINE VA PLĂTI?
Guvernele vor face primele contribuţii financiare, a precizat Kushner, anunţurile iniţiale urmând să fie făcute la o conferinţă la Washington în următoarele două săptămâni.
El a făcut apel şi la sectorul privat să se implice, promiţând „oportunităţi de investiţii uimitoare”.
„Ştiu că este puţin riscant să investeşti într-un loc ca acesta, dar avem nevoie de voi să veniţi, să aveţi încredere, să investiţi în oameni”, a spus el audienţei de la Davos.
În timp ce oficialii palestinieni au reacţionat lent la prezentarea lui Kushner, criticile din alte părţi au evidenţiat sentimentul că de fapt este exploatată neputinţa lor. „Palestinienii se confruntă cu un plan de eliminare a prezenţei lor, bazat pe domesticire, subjugare şi control”, a postat pe X Ramy Abdu, fondatorul palestinian al grupului Euro-Mediterranean Human Rights Monitor.



