HomeInterneIanuarie fără zăpadă

Ianuarie fără zăpadă

spot_img

Meteorologii prognozează temperaturi peste cele specifice, începând din 5 ianuarie şi până aproape de sfârşitul lunii, în toate regiunile, conform prognozei pe patru săptămâni făcuită publică marţi, relatează News.ro.

Săptămâna 29.12.2025 – 05.01.2026

  • Valorile termice se vor situa în general în jurul celor specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, posibil uşor mai coborâte în zona Carpaţilor Meridionali.
  • Regimul pluviometric va fi excedentar în nordul Carpaţilor Orientali şi în zona Munţilor Apuseni, dar şi deficitar în regiunile extracarpatice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal.

Săptămâna 05.01.2026 – 12.01.2026

  • Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în toate regiunile, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în cele sud-estice.
  • Cantităţile de precipitaţii estimate pentru această perioadă vor fi excedentare la nivelul întregii ţări, dar mai ales în jumătatea vestică a teritoriului.

Săptămâna 12.01.2026 – 19.01.2026

  • Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile sud-estice.
  • Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile intracarpatice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.

Săptămâna 19.01.2026 – 26.01.2026

  • Mediile valorilor termice se vor situa uşor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
  • Cantităţile de precipitaţii estimate pentru acest interval vor fi apropiate de cele normale, în cea mai mare parte a ţării.
spot_img

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Lovitura de Presa nu răspunde pentru conținutul comentariilor și își rezervă dreptul de a le modera sau de a le respinge. Vă rugăm să folosiți un limbaj respectuos și civilizat în exprimarea opiniilor.
spot_img

Articole similare

Ultimele articole

Etichete

spot_img