Ce mi-e Ciucă… Ce mi-e Ciolacu… Sau invers! Că la cât au băgat țara, până peste gât, în ”rahatul rusesc”, conducând-o alternativ, chiar că nici nu mai contează ordinea pomenirii foștilor co-președinți…
Ce este drept, doar la DNA! Acolo unde, după cum o știu și ei la fel de bine ca și mine, chiar contează ordinea în care s-au turnat unul pe altul! La fel ca și în celălalt ”cuplu de coșmar” al politicii românești, Iulian Dumitrescu – Thuma Hubert.
Dar cum finalizarea rechizitoriului în Dosarul ”PANOUL” este deja doar una de zile, cel mult săptămâni, va afla și electoratul social-democrat și cel liberal care dintre liderii săi a ”furat startul” delațiunii. Pentru că dosarul nu poate fi trimis în instanță cu două A.R.V.-uri simultane…
Așa că dacă ”mimoza” de Ciolacu face pe victima și iar se sacrifică – de data aceasta doar de mila buzoienilor – uite că și bunelul Ciucă a început să își scoată capul de după cascheta de pensionat special.
Și, deși în zi de pensie și cu normă întreagă la fabrica de alcoolice arăbească unde ”dă cu sapa”, ca orice atârnător combinator, eroul de la Dăbuleni a găsit totuși o ”fereastră” ca să sporovăiască la UMAP despre ”întărirea Flancului Estic”. În fapt, profitând de ocazie pentru a îi întreba pe procurorii militari colegi de ”palier” dacă are șanse mai mari decât Ciolacu, ca să scape de ”PANOU”… Și, Ciucă, nu spune că nu ai fost! Că ”e cu poze”…
Dar, în zadar oricum… Pentru că și Ciucă, dar și Ciolacu, ar trebui să știți CĂ SE ȘTIE că ”miliardarul fără chip” M.P. chiar nu va risca să i se dezvăluie identitatea.
Nu de alta, dar altfel se va supăra pe el miliardarul american Nick. Dar nu Rădoi…
Ultima identificare a G.I.O., doar așa, SĂ SE ȘTIE CĂ SE ȘTIE!




Burci, Ica Voinea, Busoi, Chirita Alexandru. Ciprian Serban