Popcorn le mai trebuie românilor! Că timp liber vor avea destul cu atâtea ”sărbători legale” ce urmează…
Aa, desigur, și un strop de minte limpede pentru ”a își face harta” singuri după ce vor citi TSUNAMI-ul de STENOGRAME din tot mai stufosul DOSAR al SUVERANIȘTILOR REZERVIȘTI care urmează.
Pentru că astăzi sunt în măsură să anunț în exclusivitate că, gata, A CĂZUT REȚEAUA BOTIM! Zeci de actuali sau viitori inculpați comunicând între ei, pe apeluri video sau pe chat strict pe aplicația ”pe deplin criptată” BOTIM!
Ce este drept, o perioadă au comunicat paralel și pe COMERA, o altă aplicație mai puțin ”legendată” decât SIGNAL sau TELEGRAM!
Dar apoi toți radicalizații din dosar au comunicat strict pe BOTIM! Aplicație care le era descărcată pe telefoane în Dubai, existând indicii temeinice ca de către tot felul de ”agenți imobiliari” precum rusoaica Anait Martirosyan.
Și uite cum, de la generali în rezervă la ofițeri activi, de la înalți funcționari la șefi de loje masonice, politicieni și jurnaliști, cu toții au făcut ”hora mare” pe BOTIM!
De asemenea, tot la fel de adevărat este că asigurările că ”BOTIM NU POATE FI SPART DE AUTORITĂȚILE ROMÂNE” au avut ceva acoperire în realitate. Numai că, ghinion, după luni de chin, BOTIM A CĂZUT! MERCI, VIGINUM!
Și uite cum vom afla și de ce generalul Bădălan era sigur că va schimba liniile la vârful serviciilor… Și cărui general SIE în rezervă, Potra îi spunea ”nășicule”, iar el îi răspundea cu ”finuțule”, și în ce cameră de hotel se schimbau ”gențile”…
Desigur, îmi țin partea mea de ”deal” și nu voi trece acum cu dezvăluirile la ”next level”. Mai ales că de-abia acum au putut fi decriptate comunicațiile de pe BOTIM și deci ”perchezițiile informatice” asupra telefoanelor mobile confiscate în urmă cu luni bune de zile se află în plină desfășurare.
Dar barem SĂ SE ȘTIE CĂ SE ȘTIE! Așa că să vă așteptați la tot ce este mai rău, voi cei care ați comunicat pe BOTIM și ați uitat că ați depus jurământul militar de credință DOAR STATULUI ROMÂN!



