Bucureștiul a urcat pe locul al doilea în lume, imediat după Las Vegas, într-un clasament al orașelor cu cele mai multe cazinouri raportat la numărul de locuitori, depășind orașe celebre precum Praga sau Miami.
Capitala României oferă 164 de cazinouri, ceea ce reprezintă o rată de 9,28 cazinouri la 100.000 de locuitori, scrie Online Betting Guide.
Aceasta poziționează Bucureștiul imediat după Las Vegas, liderul mondial în domeniu, cu 26,28 cazinouri la 100.000 de persoane, și înaintea unor orașe precum Praga, care are 4,14 cazinouri la 100.000 de locuitori.
Capitala, o nouă destinație pentru turiștii pasionați de jocuri de noroc
Bucureștiul se evidențiază astfel ca una dintre destinațiile europene accesibile și atractive pentru pasionații de jocuri de noroc, fiind ușor de vizitat din majoritatea țărilor continentului și oferind o varietate largă de opțiuni pentru divertisment și gastronomie în cadrul cazinourilor.
Datele Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) indică în perioada decembrie 2023 – octombrie 2024, au fost în funcțiune aproximativ 55.836 de aparate de joc licențiate în România. În 2025, numărul total al sălilor de joc din România este estimat să fie în jur de 15.000.



