HomeSportŞucu, obligat să scape de antrenor

Şucu, obligat să scape de antrenor

spot_img

Urmează ore decisive pentru viitorul conducerii manageriale şi tehnice de la Genoa. Dan Şucu pare decis să facă schimbări imediate, iar Gazzeta dello Sport anunţă prima măsură pe care o pregăteşte patronul român în următoarele ore.

Mai exact, Şucu ar urma să-l numească în locul lui Marco Ottolini pe Diego Lopez, fost director sportiv la Lens. El ar urma să decidă soarta lui Vieira şi să pună un nou antrenor la echipă. Înainte de meciul cu Cremonese, pierdut cu 0-2, pe propriul teren, Dan Şucu a garantat că “nu există un plan B sau C” la echipă, asigurând că va exista continuitate pentru Vieira. Şansele însă ca el să continue sunt minime, în contextul în care Genoa are cel mai slab început de sezon din istorie în Serie A, iar meciul cu Cremonese a arătat că la echipă sunt probleme serioase!

Totodată, jurnalistului italian Nicolo Schira anunţă că se prefigurează şi numele viitorului antrenor. O soluție internă ar părea cea mai potrivită: Domenico „Mimmo” Criscito, fostul căpitan al echipei și actual antrenor al formației U17.

Fanii lui Genoa i-au cerut demisia lui Patrick Vieira: “Nu are sens”
Genoa, echipa patronată Dan Şucu, continuă seria negativă. Formaţia pregătită de Patrick Vieira este ultima în Serie A, cu doar 3 puncte. Miercuri seară, Genoa a pierdut meciul de pe teren propriu cu Cremonese, scor 0-2. După ce fanii i-au cerut demisia lui Patrick Vieira, francezul a fost întrebat la conferinţa de presă dacă cei din conducerea clubului mai au încredere în acesta. În vară, el şi-a prelungit contractul până în 2027: “Dacă Genoa mai are încredere în mine? Această întrebare nu are sens pentru mine după meci. Preocuparea mea este să încerc să câștig. Este o zi dificilă pentru noi toți, de aceea trebuie să acceptăm și criticile. Să răspund acum, imediat, nu face parte din personalitatea mea. Voi analiza situația cu atenție și voi vedea”, a declarat tehnicianul.

spot_img

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Lovitura de Presa nu răspunde pentru conținutul comentariilor și își rezervă dreptul de a le modera sau de a le respinge. Vă rugăm să folosiți un limbaj respectuos și civilizat în exprimarea opiniilor.
spot_img

Articole similare

Ultimele articole

Etichete

spot_img