HomeInterneMetroul se extinde până la Mogoșoaia

Metroul se extinde până la Mogoșoaia

spot_img

Primăria Municipiului București (PMB) pregătește împuternicirea Sectorului 1 pentru a intra într-o asociere care să permită extinderea Magistralei 4 de metrou cu tronsonul Străulești – Mogoșoaia, potrivit unui proiect aflat pe ordinea de zi a consilierilor generali.

Conform documentului, Sectorul 1 ar urma să se asocieze cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Metrorex și Consiliul Județean Ilfov pentru realizarea acestei investiții, menite să dezvolte rețeaua de transport public în nordul Capitalei. Magistrala 4 a mai fost extinsă în această direcție prin inaugurarea stațiilor Laminorului și Străulești.

În paralel, Magistrala 4 va fi extinsă și către sud, pe tronsonul Gara de Nord – Gara Progresul, printr-o licitație organizată de Primăria Sectorului 4. Procedura este în continuare în derulare în SEAP, iar pentru unul dintre loturi au fost depuse și contestații, potrivit Economică.net.

La sfârșitul lunii aprilie, Guvernul a aprobat achiziționarea a 12 trenuri noi de metrou, proiect estimat la peste un miliard de lei, inclusiv TVA. Noile garnituri vor înlocui trenurile învechite care circulă în prezent pe tronsonul Gara de Nord – Străulești, contribuind la creșterea confortului și siguranței călătorilor.

spot_img

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Lovitura de Presa nu răspunde pentru conținutul comentariilor și își rezervă dreptul de a le modera sau de a le respinge. Vă rugăm să folosiți un limbaj respectuos și civilizat în exprimarea opiniilor.
spot_img

Articole similare

Ultimele articole

Etichete

spot_img