Nu, nu este Anca Alexandrescu… Și ăia din medalion nu sunt suveraniștii Murad și Cristescu… De asemenea, de data aceasta cel puțin, nu este vorba de Dosarul ”SEX cu MINORE”… Că de săptămâna viitoare nu mai promit nimic…
Dar să revenim la ”coincidența” că, exact în zilele când cele mai înalte autorități ale statului român, prezente în Republica Moldova, asigurau Administrația pro-occidentală de la Chișinău de ”sprijinul necondiționat” în contracararea ”asaltului disperat” al GRU-ului rusesc, SIS și-a făcut deja partea lui de treabă.
Același Serviciu de Informații și Securitate al Republicii Moldova căruia îi mulțumeam în chiar titlul ”LOVITURII” din… 28 martie! Atunci când titram, cât se poate de franc, ” MERCI, MAIA! RESPECT, SIS”!
În urma informării de urgență trimisă de SIS la București cu privire la pericolul iminent al încercării de infiltrare la manifestațiile din Piața Victoriei a zeci de mercenari rusofoni! Mulți dintre aceștia acționând deja în Congo sub comanda ”fugarului” Potra.
Urmarea? Una fericită…
” Astfel, nu s-a permis intrarea în țară, din rațiuni de securitate, a unor persoane care nu îndeplinesc condițiile legale:
23.032025 – 15 cetățeni Republica Moldova
24.03.2025 – 6 cetățeni Republica Moldova
25.03.2025 – 7 cetățeni, dintre care 5 cetățeni Republica Moldova”.
La care s-a adăugat documentarea comună contrainformativă a celor ”63 de experți tehnofrigiști” din Belarus care își pregătiseră cazarea la o vilă aflată în spatele Sediului GRU din București, la doar câteva sute de metri de Piața Victoriei.
Însă un serviciu mic, dar ”crâncen” precum SIS – chiar așa, cum ar fi ca și în România să existe un singur serviciu secret…? – a mai reușit, în aceeași zi, blocarea unei noi provocări rusești la adresa României.
Este vorba de reținerea, pe Aeroportul din Chișinău a ”Bașkanei Găgăuziei”, Evghenia Guțul. Cea care se pregătea să plece la București, sub pretextul lansării unui halucinant ”proiect etnic – cultural” prin care să anunțe că… românii au origini găgăuze!
Nu, nu râdeți, oameni buni! Chiar ne-a trecut glonțul rusesc pe lângă ureche. Și tot atunci, pe 28 martie, avertizam punctual că ”plățile GRU rusesc pentru infiltrarea coloanei a cincea găgăuze în România s-au efectuat chiar la București! După un pahar de coniac băut cu ochii pe Herăstrău și retragerile ”pe camerele hotelului boutique”, cu „prospăturile” angajate la una și aceeași firmă…
Ce s-a schimbat din 28 martie? Evghenia Guțul a fost condamnată la 7 ani de închisoare! Vladimir Plahotniuc a fost arestat în Grecia! Iar SIS a comunicat și oficial ceea ce eu informam pe 28 martie…
” (…) acționând cu intenție directă, după un plan stabilit din timp și coordonat cu (…) și a altor persoane, a efectuat 3 curse organizate (tur – retur timp de 24 de ore) în Ucraina și România, prin punctul de trecere a frontierei de stat Palanca – Maiaki – Udobnoe și Leușeni – Albița, de unde au recepționat mijloace bănești ilicite de la un membru neidentificat al grupului criminal condus de (…), în sumă totală de (…) dolari USA, care au fost împărțiți egal la pasageri (…) și (…).
Banii au fost ridicați din Iași”.
Deocamdată doar atât, SĂ SE ȘTIE CĂ SE ȘTIE! Ca și că, dacă tot s-a ales cu 7 ani, singura șansă a ”bașkanei” de a putea ”fugi” la un moment dat în ”Mama Rusie” este să se dovedească ”VĂDUVA NEAGRĂ” a mișcării suveraniste pro – ruse din Republica Moldova și România… Repet, a ”mișcării suveraniste pro – ruse”, ci nu a celei cu adevărat naționaliste!
Și dacă până acum nu înțelegeți ce caută Dan Diaconescu și George Simion ”de-a dreapta” BAȘKANEI, puțintică răbdare… Și exact în aceeași ordine…
În rest, rămâne cum am stabilit… La ODESA se va putea auzi în franceză și română deopotrivă NOUS SOMMES ICI! NOI SUNTEM AICI! De ce? Pentru că vom avea un ”BUREAU” comun…



