HomeInterneMesaj dur pentru sindicate

Mesaj dur pentru sindicate

spot_img

Guvernul va merge cu reformele până la capăt, spune vicepremierul Tanczos Barna și le transmite sindicatelor care amenință cu greva din cauza măsurilor fiscale că Executivul e dispus la dialog.

„În momentul în care s-a ajuns la fundul sacului, trebuie să găsim soluții împreună, prin dialog, prin compromis (…). Sunt convins că împreună cu sindicatele din fiecare domeniu vom avea capacitatea, înțelepciunea, să ajungem la un compromis acceptabil pentru toată lumea. Și dânșii trebuie să înțeleagă, dacă nu mai sunt bani, nu sunt bani“, a declarat vicepremierul, într-o intervenție la RFI.

Vicepremierul a făcut apel la dialog și le transmite sindicaliștilor că nu mai sunt bani și că trebuie găsite soluții. „Le-am spus colegilor timp de șase luni, de foarte multe ori, că nici legea, nici nevoia, nici dorința nu țin loc de bani. Pot să am o prevedere legală, dacă nu sunt fonduri suficiente la Ministerul Finanțelor, nu sunt bani.

Trebuie să înțeleagă și cei care organizează grevele că în momentul în care s-a ajuns la fundul sacului, trebuie să găsim soluții împreună, prin dialog, prin compromis“, a explicat Tanczos Barna.

Întrebat dacă Guvernul va face un pas în spate, pe fondul protestelor sindicale, Tanczos Barna a răspuns: „Cu siguranță, vom merge până la capăt cu reformele.

A face un pas în spate, ca la tango, dacă ai făcut un pas înainte și faci doi pași în spate, e rău. Dacă ai făcut zece pași înainte și faci un pas în spate, este bine“.

spot_img

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Lovitura de Presa nu răspunde pentru conținutul comentariilor și își rezervă dreptul de a le modera sau de a le respinge. Vă rugăm să folosiți un limbaj respectuos și civilizat în exprimarea opiniilor.
spot_img

Articole similare

Ultimele articole

Etichete

spot_img