HomeInterneSe construiește al doilea pod între Giurgiu și Ruse

Se construiește al doilea pod între Giurgiu și Ruse

spot_img

S-a mai făcut un pas important spre construirea celui de-al doilea pod peste Dunăre, între Giurgiu și Ruse, proiect vital pentru decongestionarea traficului din zonă. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a pus în joc o sumă cuprinsă între 60,8 milioane de lei și 71,9 milioane de lei (fără TVA) pentru Studiul de Fezabilitate al unui nou pod peste Dunăre, care să lege România de Bulgaria. Ar fi al treilea, după Podul Prieteniei (vechiul Giurgiu – Ruse I, inaugurat în 1954) și podul Vidin – Calafat (Podul Noua Europă, inaugurat în 2013).

Luptă mare pentru proiectarea celui de al doilea pod peste Dunăre de la Giurgiu
Este luptă mare pentru proiectarea celui de al doilea pod peste Dunăre de la Giurgiu, de care se vorbește de ani buni. Licitația a demarat de anul trecut, iar termenul de depunere a ofertelor s-a tot prelungit. Într-un final, CNAIR s-a trezit cu o avalanșă de ofertanți dornici să proiecteze podul Giurgiu – Ruse II.

Potrivit șefului CNAIR, Cristian Pistol, contractul pentru proiectarea celui de al doilea pod peste Dunăre, la Giurgiu, are 11 ofertanți. Este vorba de firme și asocieri de firme din România, Turcia, Italia, Spania, Portugalia, Bulgaria și chiar Japonia și Coreea de Sud.

Ce trebuie să stabilească proiectantul
Studiul de fezabilitate, care trebuie să fie elaborat în maximum 23 de luni, trebuie să stabilească:
amplasamentul podului Giurgiu – Ruse 2;
tipul podului (doar rutier sau rutier și feroviar);
valoare construcției.
Prin construcția acestui nou pod se urmărește creșterea eficienței tehnico-economice a rețelei de transport dintre România si Bulgaria dar și pe axa europeană Nord – Sud, în noul context geo-politic.

Printre principalele caracteristici solicitate proiectantului regăsim: soluție de conectivitate la nivel de autostradă; posibila soluție de conectivitate la nivel de cale ferată, analizând realizarea conexiunii feroviare cu stația CF Giurgiu Nord și implicit cu CF102 București – Giurgiu Nord și CF103 Videle – Giurgiu (parte componentă a Coridorului European de marfă nr. 7).

Importanța podului Giurgiu – Ruse II
Scopul construirii acestui nou pod peste Dunăre constă în creșterea eficienței tehnico-economice a rețelei de transport dintre România și Europa de Est, dar și restul țărilor menționate mai sus, îmbunătățind și conectivitatea atât la nivel regional, cât și la nivel european. Componenta feroviară ar putea fi utilizată și pentru o posibilă cale ferată de mare viteză între Grecia, Bulgaria și România.

spot_img

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Lovitura de Presa nu răspunde pentru conținutul comentariilor și își rezervă dreptul de a le modera sau de a le respinge. Vă rugăm să folosiți un limbaj respectuos și civilizat în exprimarea opiniilor.
spot_img

Articole similare

Ultimele articole

Etichete

spot_img