Adrian Mutu (46 de ani), antrenor liber de contract după despărțirea de Petrolul, a fost în vizită la clubul Fiorentina, cel pentru care a evoluat în perioada 2006-2011, și a făcut un anunț de impact.
Concret, „Briliantul” a anunțat prin intermediul unui videoclip publicat pe contul personal de Instagram un parteneriat între academia lui de la București și clubul din Italia.
În februarie, Adrian Mutu, atunci antrenor la Petrolul, și Paul Nicolau, afaceristul cunoscut sub numele „Pescobar”, au anunțat că vor inaugura o academie de fotbal.
Oficial, există o pagină de Instagram numită „Academia de Fotbal Adrian Mutu”, înființată în urmă cu câteva luni, cu doar 13 postări și aproape 2.000 de urmăritori.
„Vizită memorabilă la Viola Park – Casa ACF Fiorentina! Am avut onoarea de a vizita impresionantul Viola Park, centrul sportiv al clubului ACF Fiorentina, un model de excelență și viziune în fotbalul european.
În cadrul acestei vizite speciale, m-am întâlnit cu două personalități de marcă ale clubului: Daniele Pradè, directorul sportiv al Fiorentina; Valentino Angeloni, directorul academiei.
Am discutat despre dezvoltarea tinerelor talente, despre filosofia clubului și despre importanța formării caracterului, nu doar a performanței sportive.
Cu această ocazie, sunt încântat să anunț ca am pus bazele unei viitoare colaborări / afiliere dintre Academia Adrian Mutu și ACF Fiorentina – un pas important care deschide noi perspective pentru tinerii fotbaliști români. Urmează ca în următoarele săptămâni să oficializăm această colaborare.
Această colaborare consolidează legătura dintre România și un club cu tradiție și prestigiu în fotbalul italian, oferind acces la know-how-ul și metodologia uneia dintre cele mai respectate academii din Serie A.
Viitorul aparține celor care investesc în educație, pasiune și parteneriate autentice”, a scris Adrian Mutu, pe contul personal de Instagram.



