Fostul selecționer al naționalei de fotbal a României, Edward Iordănescu, va fi noul antrenor al echipei poloneze Legia Varșovia, a anunțat clubul, joi, pe site-ul său oficial.
Iordănescu, care s-a despărțit de națională după EURO 2024, la care tricolorii au atins optimile de finală, va fi prezentat oficial luni, la ora locală 11:00 (12:00, la București), într-o conferință de presă.
Pentru Iordănescu (46 ani) nu este prima experiență în străinătate, el pregătind și echipa bulgară ȚSKA Sofia, în 2016. Iordănescu și-a început cariera ca secund la Steaua, după care a mai fost secund la FC Vaslui. Cariera sa de antrenor principal cuprinde echipele ASA Târgu Mure, Pandurii Târgu Jiu, Astra Giurgiu, CFR Cluj, Gaz Metan Mediaș și FCSB, iar între 2022 și 2024 a fost selecționerul României.
Palmaresul său cuprinde un titlu de campion și o Supercupă a României, ambele cu CFR Cluj.
În sezonul trecut din Ekstraklasa, prima ligă poloneze, Legia s-a clasat pe locul al cincilea. Legia, care nu a mai câștigat titlul în Polonia din 2021, a cucerit în sezonul recent încheiat Cupa Poloniei.
Legia a încheiat sezonul cu portughezul Goncalo Feio pe banca tehnică, acesta fiind numit în aprilie în locul germanului Kosta Runjaic.