HomeInternePână la dezbaterea finală, Dan și Simion se confruntă în criptomonede

Până la dezbaterea finală, Dan și Simion se confruntă în criptomonede

spot_img

Două criptomonede cu nume de politicieni români au fost lansate recent pe internet, fix în mijlocul tensiunii din turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Simion Token și Nicușor Token sunt două memecoin-uri care circulă pe blockchain-ul MultiversX, platforma românească ce a lansat moneda EGLD, cu o capitalizare de miliarde de dolari.

Simion și Nicușor Token sunt monede digitale din categoria „meme tokens”, adică create în spirit de glumă sau cu tentă politică. Au fost lansate ieri, 5 mai, în stil „fair launch”, fără promovare agresivă, direct pe MultiversX (fostul Elrond Network, din Sibiu).

„Simion a fost lansată prima și este mult mai apreciată decât Nicușor. Dacă urmăriți Polymarket, cea mai mare platformă de betting din lume, veți vedea că Simion e favorit la prezidențiale, ceea ce explică interesul mai mare pentru moneda cu același nume”, a explicat, pentru Libertatea, un reprezentant al platformei.

La momentul acctual, Simion Token avea o valoare de 3,071 de dolari, iar Nicușor Token mai mult decât dublu, 6,428 de dolari, cu o creștere uriașă față de ziua de ieri. În total, au fost puse în circulație 3.862.761 de monede Simion Token și 1 miliard de monede Nicușor Dan. Tranzacțiile se fac cu WEGLD, moneda blockchain-ului românesc MultiversX.

„Marketcap-ul este abia la 8.000 de dolari. Sumele sunt mici, oamenii investesc puțin. Toate categoriile cumpără, dar mai mult de distracție. Nimeni nu se așteaptă să se îmbogățească”

Monedele nu au fost promovate pe larg, dar circulă pe rețele sociale și în comunitățile cripto. Simion Token a avut o priză mai mare la public și, cel mai probabil, a fost impulsionată de sloganul atașat: „Make Romania Great Again”. În paralel, la Nicușor Token, apare descrierea: „Tokenul viitorului președinte al României!”.

„Nu sunt diferențe între cumpărători. Lumea cumpără Simion pentru că e mai popular. A contat și momentul în care a fost lansat, primul, a atras atenția”, mai spune sursa care ne explică că prima data a apărut Simion Token, iar Nicușor Token a apărut la o oră distanță. Ce șanse au să reziste Întrebarea care rămâne: vor mai valora ceva aceste monede după ce se termină campania? Răspunsul e sincer și clar: „Cu siguranță nu. Astfel de monede apar zilnic și vin cu un risc uriaș. Lumea știe că poate pierde ușor banii, dar acum e un val de amuzament legat de politică”, mai explică reprezentantul al platformei. Nu este pentru prima dată când apar monede inspirate din politică românească.

spot_img

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Lovitura de Presa nu răspunde pentru conținutul comentariilor și își rezervă dreptul de a le modera sau de a le respinge. Vă rugăm să folosiți un limbaj respectuos și civilizat în exprimarea opiniilor.
spot_img

Articole similare

Ultimele articole

Etichete

spot_img