Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a discutat cu secretarul Departamentului pentru Energie din cadrul Administrației Trump de la Washington, Christopher Allen Wright, despre o posibilă colaborare între cele 2 țări la construirea în România a unui lanț de hidrocentrale cu acumulare prin pompaj, destinate stocării de energie electrică. Discuția a avut loc la Varșovia, în marja Summit-ului Celor 3 Mări.
„Agenda discuțiilor a inclus: (…) Hidrocentralele cu acumulare prin pompaj (CHEAP) — dezvoltarea unui lanț de astfel de “baterii verzi” în Arcul Carpatic, prin colaborarea între Hidroelectrica și prestigiosul National Renewable Energy Laboratory (NREL) – Department of Energy al SUA. Vă anunț în premieră că săptămânile trecute am semnat un memorandum între NREL și Hidroelectrica, demers care pune România în avangarda Europei în stocarea energiei verzi prin hidrocentrale cu acumulare prin pompaj în tot lanțul carpatic. Urmează studiile de prefezabilitate și fezabilitate, dezvoltate cu sprijin american“, a anunțat Burduja.
Cei doi demnitari au mai discutat despre reactoarele modulare de mici dimensiuni (SMR) de la Doicești, unitățile 3 și 4 de la Cernavodă, în care sunt implicate și companiile americane Fluor și Sargent & Lundy), proiectul HVDC — interconectorul de înaltă tensiune în curent continuu, vital pentru integrarea regenerabilelor și consolidarea rețelei, la care Fluor este de asemenea parte, precum și despre energia geotermală — acordul ELCEN cu partenerii americani pentru cartografierea și dezvoltarea potențialului geotermal în București, proiect care va fi susținut prin Fondul pentru Modernizare.
Proiectul-mamut al hidrocentralei cu acumulare prin pompaj Tarnița, care datează din regimul Ceaușescu, avansează, reprezentanți ai potențialilor investitori purtând anul acesta discuții aplicate pe această temă cu operatorul sistemului energetic național, Transelectrica, ce susține necesitatea implementării proiectului.
În noiembrie anul trecut, Guvernul a decis prin ordonanță de urgență că Ministerul Energiei poate prelua în administrare, la cerere, terenurile aparținând lacurilor de acumulare permanente din România a căror execuție a fost finanțată cu fonduri alocate de la bugetul de stat și care au potențial de folosire a energiei apelor, pentru a le concesiona investitorilor în capacități hidro de stocare de energie cu acumulare prin pompaj (CHEAP).