Da, uite că am reușit să pun mâna pe fotografiile sexi-polițistelor chestorului ”Lover Boy” înaintea ”urecheaților” de la ”Doi ș’un sfert”… Astfel că, în loc să fie arse, acestea sunt făcute publice. Ce este drept, deocamdată doar în varianta pixelată, să aibă răgaz să își mai ”spele rufele murdare” chestorul în propria-i structură…
Cu toate că, la câte ”inimi zburdalnice” bat prin Ministerul de Interne, aproape că nici nu ar mai conta devoalarea a încă unui ”triunghi amoros”… Mai ales că nu ar fi nici primul chestor care ”îmbătrânește libidinos”, făcând pe ”masculul alfa” în fața subalternelor…
Dar, ce este drept, nici primele cadre feminine care astfel prind un loc ”în trenul fericirii” și implicit al carierei…
Însă marea problemă este cu totul alta… Și nu mă refer aici musai la ”tupeul obraznic” de a îți înșela nu doar nevasta, dar și amanta!
Ci la organizarea unui ”concurs cu bilețele” în urma căruia o polițistă a avansat iar alta a fost ”ejectată”… Și cum orgoliul feminin niciodată nu trebuie neglijat, nici măcar dacă ești ditamai șeful de Poliție, așa a și ieșit la iveală această ”telenovelă” la prima vedere doar ”siropoasă”… Dar care, dacă ”bilețelul cu subiecte” a fost păstrat și a ajuns la cine nu trebuie, atunci chiar că poate lua o altă turnură…
Și cum nu îl vedem pe ”amorezatul” plin de stele să își jertfească spectaculosa-i carieră doar pentru niște complicații amoroase, poate că ar fi momentul ca acesta să ceară franc un sfat bărbătesc Secretarului de Stat care l-a susținut ca pe un frate mai mic! Chiar dacă pentru asta ar trebui să îi raporteze, fie și la o bere, ce a uitat de atâtea ori până acum…
”Nodul gordian” putând fi foarte bine ”tăiat” nu doar de secretarul de stat protector, dar și de Păștin! Cum care Păștin? Ăla care s-a dus cu Liviu Vasilescu la înmormântarea interlopă ”cea de taină”… Și care acum face pe gardianul public pe la 2…
Dar deocamdată doar atât… SĂ SE ȘTIE CĂ SE ȘTIE! Poate s-or mai domoli hormonii și în ”domnu chestor” și va dispune și organizarea unor concursuri care să nu fie câștigate prin toaletele instituției…