George, ai habar pe unde și-a făcut generalul Zisu controlul judiciar? Că uite că se pare că nu chiar toată lumea a luat Lumina ca tine, regulamentar, să poată fi inserată informația cu privire la partenerii de ”Hristos a Înviat”…

Și dacă ”Dumnezeului Armatei”, generalului pușcăriabil Cătălin Ștefăniță Zisu i s-a lărgit lesa controlului judiciar până în Dubai, chiar că nu ar trebui să te lase rece…
Cu toate că, da, o știu, oficial cică nu vă cunoașteți… Numai că, după suveranistul principiu ”unde dai și unde crapă”, uite că generalul Zisu ar fi fost ”EXECUTAT” tocmai pentru a fi stopată ”hemoragia” dinspre Ministerul Apărării Naționale către legendatul ”șef al protecției interne” al AUR, generalul Marian Hăpău. Și când zic hemoragie nu mă refer doar la una informativă, dar și financiară! Cea de după spargerea ”pușculiței” fondurilor operative fără de număr…
Informație pe care de altfel o are atât DCiSM-ul… Cât și Secția de combatere a infracțiunilor săvârșite de militari… Dar ”atât s-a putut” din partea celor două structuri implicate în anchetarea generalului Zisu. Și numai pentru că, totuși, barem au deschis ”Cutia Pandorei” de la MApN, uite că, fără a îmi delega atribuțiile, trec la ”next level” al raportului contrainformativ care se va solda nu doar cu ”ejectarea” ministrului Tîlvăr. ”Domn Profesor” fiind oricum prima victimă colaterală de după 20 mai…
Informația seacă fiind că ofițerii de contrainformații militare și procurorii anticorupție au avut nu doar ”pontul” despre ”spargerea pușculiței operative” a întregi structuri militare, dar și cel despre ”redirecționarea” acestor fonduri către ”garda lui Simion”! Cu sau fără știința acestuia… Că doar nimeni nu poate băga mâna în foc că ditamai fostul șef al temutelor servicii secrete militare ar ezita să îl ”protejeze și cu japca” pe fostul ultras ajuns ca și finalist la prezidențiale.
Și cum Marian Hăpău a fost totuși nu doar șeful Direcției Generale de Informații a Armatei, dar și un excelent ofițer de contrainformații, greu de crezut că acesta chiar i-ar da raportul liderului AUR despre cum îl protejează… George Simion nefiind informat nici măcar că, la origini, sepepistul său de serviciu, colonelul Voroneanu Dumitru este tot ”acoperit DGIA”…
Și la cât ne-am mai privit și noi în ochi, eu unul nu cred că lui Zisu chiar nu i-ar sta vișinata soacrei în gât dacă i-ar ascunde ceva generalului Hăpău…

Drept urmare, uite de ce, George, trebuie să iei aminte că ”marii bărbați de stat” înfruntă temerile, ci nu le ocolesc… Așa că fă bine și privește-l în ochi pe Hăpău și întreabă-l direct dacă, la o adică, se poate face vreo legătură operativă între prejudiciul penal al generalului Zisu și ”cheltuielile zero” cu care ți se asigură pretinsa protecție contrainformativă…
Nu de alta, dar dacă procurorii militari au identificat toate apartamentele deținute de ”familia extinsă” a generalului Zisu, dar nu iau nicio măsură asiguratorie, atunci chiar că s-ar putea să fie ceva putred în această anchetă…
Interesul generalului Zisu fiind la o adică să își păstreze imperiul imobiliar, nu musai să ieși tu președinte…
Așa că ori îl privești în ochi pe Hăpău și te juri că tu nu ai nicio legătură cu sistemul… Ori trăiești ultimele zile ale campaniei cu teama că acesta s-ar putea ”autodetona” oricând dinamica operativă o va impune… Și chiar dacă nu o va face el, îl poate pune oricând pe Zisu să o facă…
NU RATA MÂINE! FOTOGRAFIILE PE CARE DGPI LE-AR VREA ARSE! SEXI – POLIȚISTELE CHESTORULUI ”LOVER BOY”!



