HomeDezvăluiriSE ROAGĂ la Nicu STOICA: El este ICOANA SISTEMULUI!

SE ROAGĂ la Nicu STOICA: El este ICOANA SISTEMULUI!

spot_img

Economia românească, fie ea cea la vedere, subterană sau ”calibrată” în ”zona gri” a sistemului se bazează pe câteva ”motoare” de activitate…
Unele care, dacă sunt ”unse” așa cum trebuie, pot fi ”turate” ca să producă atât cât este nevoie! Și cu cât respectivele ”motoare” sunt mai silențioase și produc cât mai puțini ”decibeli” publici, cu atât ”fabrica de bani” merge mai bine…
Iar fără putință de tăgadă, ca peste tot în economiile emergente și nu doar, construcțiile reprezintă cele mai profitabile investiții. Și poate tocmai de aceea tot mai mulți ”grei” ai sistemului politico – afacerist din România au intrat în ”imobiliare”.
Însă mulți dintre aceștia, indiferent că sunt politicieni, demnitari, interlopi sau generali care acționează direct sau prin intermediari se confruntă cu o ”temere”…
Și anume că nu vor primi ”avizul” AACR! Ce este aia ACCR? Bună întrebare, că nu prea multă lume știe exact răspunsul… ”Societatea civilă” putând crede că este vreun model nou de baterie sau de cine știe ce indice financiar… Iar celelalte autorități ale statului, cu atât mai puțin! Cu o singură excepție, nimeni din structurile de forță nefiind atât de inconștient încât să deranjeze funcționărimea Autorității Aeronautice Civile Române nici măcar cu o citație, dar cu vreun spart de ușă la 6 dimineața…
Mai ales după ce ”unicul” dosar instrumentat de Direcția Națională Anticorupție a rămas țintuit tocmai la ușa directorului AACR.
Cel care a fost numit de useristul Drulă. Este păstrat de pesedistul Grindeanu, dar asumat de liberalii Hubert și Veștea.
Iar cu toate că numele lui Stoica nu pare a spune mare lucru, acesta este invocat de toți ”greii” sistemului. Cei care știu foarte bine că nimeni nu mai poate construi în țara asta, din București până în Cluj Napoca și din Constanța până în Timișoara, nici măcar o ”amărâtă” de vilă de două etaje chiar dacă și-a rezolvat toate celelalte ”pungi” de documente…
Pentru că degeaba ai terenul, ai PUZ-ul, autorizațiile, constructorii și bani să o pui de un complex, dacă Nicu Stoica ”identifică” vreun ”culoar de zbor” care trece pe deasupra investiției tale. Sau dacă investiția se nimerește sub vreun invizibil culoar de zbor, că tot cam aia este…
Și când spun Nicu Stoica direct și nu neapărat AACR este și pentru că acesta ar fi ”centralizat” toate ”regionalele” AACR care emiteau înainte ”avizele pentru culoarele de zbor”.
Iar după această ”delegare de atribuții”, de pe Bulevardul Expoziției în Snagov și din Băneasa în orice altă zonă ”fierbinte” imobiliară, miliardarii privesc în sus și se roagă ca ”la icoana sistemului” ca Nicu Stoica să nu identifice vreun ”culoar de zbor” pe deasupra investițiilor lor de sute de milioane de euro…
Drept urmare, normal că unii îl afurisesc pe Nicu Stoica… Unii îl preaslăvesc… Alți întreabă ce și cum, încercând să ”ia lumină”… Celor din urmă însă uite că le-am putea da o mână de ajutor, prin sfatul de a nu mai pierde timpul cu Bogdan Mîndrescu, ”LOLO”, Camelia sau Cristi Anton și să ia direct calea oazelor liberale ilfovene sau brașovene…
Sfat care îi poate ajuta și în ”decodarea” tot mai complicatelor scheme de la RAR, ROMATSA și… Dar hai să o lăsăm după Paște cu ”spargerea” celorlalte ”pușculițe”…
Și dacă Nicu Stoica se va dovedi în cele din urmă ”îngerul sau demonul” miliardarilor combinatori din imobiliare, cel mai probabil se va putea stabili doar după ce se va decide definitiv ce înseamnă mercurialul ”1.000 euro/1 metru de înălțime”, regăsit în rechizitoriul procurorilor DNA…

spot_img

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Lovitura de Presa nu răspunde pentru conținutul comentariilor și își rezervă dreptul de a le modera sau de a le respinge. Vă rugăm să folosiți un limbaj respectuos și civilizat în exprimarea opiniilor.
spot_img

Articole similare

Ultimele articole

Etichete

spot_img