HomeExterneÎncepe Războiul Civil în SUA…?

Începe Războiul Civil în SUA…?

spot_img

Locuința guvernatorului statului Pennsylvania, Josh Shapiro, a fost incendiată azi-noapte. Un individ a intrat în locuință și a detonat un dispozitiv incendiar. Oficialul și familia sa dormeau și au fost treziți de pompieri. Mare parte a casei a fost distrusă de flăcări, iar incidentul este considerat terorism intern. Atacatorul a fost prins.

Atacatorul, un anume Cody Balmer, în vârstă de 38 de ani, s-a strecurat în locuința lui Josh Shapiro și a plantat dispozitivul incendiar fără a fi detectat de gărzile guvernatorului Pennsylvaniei. Reședința este una foarte mare, are 29 de mii de metri pătrați, iar Shapiro, împreună cu soția și cei patru copii ai lor, se aflau în altă parte a acesteia. Ei au fost treziți și evacuați într-un moment în care incendiul luase deja amploare, iar pompierii se străduiau să îl localizeze.

Potrivit autorităților, incendiul a provocat “o cantitate semnificativă de pagube unei părți a reședinței”. Imediat după aceea, poliția a oferit o recompensă de 10 mii de dolari, iar suspectul a fost prins câteva ore mai târziu. El va fi pus sub acuzare pentru tentativă de omor, terorism, incendiere și agresiune în forme agravate.

Fost procuror general al statului Pennsylvania, guvernator din 2023, Josh Shapiro este considerat un potențial viitor candidat la Casa Albă. Anul trecut, el a fost pe lista scurtă a posibililor vicepreședinți ai Kamalei Harris, dar în final aceasta l-a preferat pe guvernatorul statului Minnesota, Tim Walz. Harris a pierdut alegerile în Pennsylvania, considerat cel mai important dintre statele cheie.

spot_img

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Lovitura de Presa nu răspunde pentru conținutul comentariilor și își rezervă dreptul de a le modera sau de a le respinge. Vă rugăm să folosiți un limbaj respectuos și civilizat în exprimarea opiniilor.
spot_img

Articole similare

Ultimele articole

Etichete

spot_img