HomeInterneRăzboi de gherilă în Centrul Vechi după invalidare

Război de gherilă în Centrul Vechi după invalidare

spot_img

Biroul Electoral Central a respins, duminică seara, candidatura lui Călin Georgescu. Candidatura a fost respinsă cu 10 voturi pentru și patru împotrivă. „A încălcat însăşi obligaţia de a apăra democraţia”, au precizat reprezentanții BEC, care motivează respingerea candidaturii prin decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale.
„În contextul forţării de către manifestanţi a cordonului de jandarmi şi a dispozitivului de panouri metalice, un jandarm a fost lovit cu un obiect contondent în casca de protecţie, fiind în afara oricărui pericol, iar în acest moment aflându-se în deplasare către o unitate spitalicească pentru o evaluare de specialitate. Făptuitorul urmează a fi identificat pentru întocmirea actelor de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj, care se pedepseşte cu închisoare de la 4 luni la 3 ani sau cu amendă“, se arată într-o informare transmisă presei, scrie Agerpres.
Conform aceleiaşi surse, o femeie care participa la protest a forţat în mod repetat dispozitivul de panouri metalice. Deşi i s-a pus în vedere de mai multe ori să renunţe şi să-şi păstreze calmul, ea a continuat, motiv pentru care a fost extrasă din mulţime, urmând să fie amendată.
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat că a fost respinsă înregistrarea candidaturii lui Călin Georgescu.
Mai mulţi susţinători ai candidatului Călin Georgescu, aflaţi în faţa sediului BEC, au forţat gardurile instalate de jandarmi, după ce au aflat despre această decizie. Forţele de ordine au intervenit şi i-au îndepărtat, reinstalând gardurile de protecţie.

spot_img

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Lovitura de Presa nu răspunde pentru conținutul comentariilor și își rezervă dreptul de a le modera sau de a le respinge. Vă rugăm să folosiți un limbaj respectuos și civilizat în exprimarea opiniilor.
spot_img

Articole similare

Ultimele articole

Etichete

spot_img