HomeExterneO navă spațială privată a ajuns pe Lună!

O navă spațială privată a ajuns pe Lună!

spot_img

O companie americană a reuşit, duminică, aterizarea navei sale spaţiale pe Lună, devenind a doua companie privată care atinge acest obiectiv, după cum a arătat transmisiunea în direct a misiunii, potrivit AFP.

Blue Ghost Mission 1 a Firefly Aerospace a aterizat la 03:34, ora de Est a Statelor Unite (08:34 GMT), lângă Mons Latreille, o formaţiune vulcanică din Mare Crisium, pe partea de nord-est a Lunii.

“Suntem pe Lună!”, a exclamat un inginer de la centrul de control al misiunii din Austin, Texas, în aplauzele întregii echipe.

Joi, un alt robot spaţial, care operează tot în numele NASA, urmează să încerce să aterizeze pe Lună. Aceste două misiuni, programate să aibă loc la doar câteva zile distanţă – în condiţiile în care au trecut mai bine de 50 de ani între încheierea programului Apollo şi întoarcerea unei nave spaţiale americane pe Lună – atestă importanţa crescândă a sectorului privat în explorarea spaţială.

Duminică, Blue Ghost a ajuns pe satelitul natural al Pământului după o călătorie de 45 de zile, realizând în acest timp o serie de fotografii spectaculoase. Acest robot auriu compact, înalt de 2 metri şi lat de 3,5 metri, transportă o varietate de instrumente ştiinţifice ale NASA.

Printre acestea se numără un instrument pentru forarea solului lunar şi analiza temperaturilor acestuia, precum şi o cameră foto.

Acest lucru ar trebui să permită oamenilor de ştiinţă să studieze praful lunar şi „să caracterizeze structura şi proprietăţile termice ale interiorului Lunii”, a explicat un oficial NASA înainte de lansare.

Odată ajunsă pe Lună, Blue Ghost va funcţiona timp de 14 zile terestre şi este de aşteptat să surprindă un apus de soare şi o eclipsă totală de Lună, un eveniment care are loc atunci când Luna trece în umbra Pământului.

spot_img

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Lovitura de Presa nu răspunde pentru conținutul comentariilor și își rezervă dreptul de a le modera sau de a le respinge. Vă rugăm să folosiți un limbaj respectuos și civilizat în exprimarea opiniilor.
spot_img

Articole similare

Ultimele articole

Etichete

spot_img