HomeExterneUE răspunde dur acuzelor lui Trump

UE răspunde dur acuzelor lui Trump

spot_img

Uniunea Europeană a fost o „binefacere” pentru America, i-a răspuns miercuri Comisia Europeană lui Donald Trump, după ce președintele american a susținut că blocul comunitar a fost creat pentru a „înșela” Statele Unite, relatează AFP.

„Uniunea Europeană este cea mai mare piață de liber schimb din lume”, a declarat un purtător de cuvânt al executivului european într-un lung comunicat care răspunde afirmațiilor omului de afaceri republican, relatează Agerpres. „Și a fost o binefacere pentru Statele Unite”, a adăugat textul.
Comisia a cerut „să lucrăm împreună pentru a păstra aceste oportunități pentru cetățenii și întreprinderile noastre. Nu unul împotriva celuilalt”, potrivit textului.
„Prin crearea unei piețe unice vaste și integrate, UE a facilitat schimburile comerciale, a redus costurile pentru exportatorii americani și a armonizat standardele și reglementările din 27 de țări”, a insistat textul.
Comisia a avertizat, însă, că va reacționa „ferm și imediat” la orice noi taxe vamale impuse de președintele american.
„UE va proteja întotdeauna întreprinderile, lucrătorii și consumatorii europeni împotriva taxelor vamale nejustificate”, a afirmat ea.

Donald Trump a amenințat din nou miercuri că va impune taxe vamale de 25% asupra produselor importate din Europa.
„Iubesc țările Europei. Iubesc toate țările, sincer, toate diferite. Însă UE a fost concepută pentru a înșela Statele Unite. Acesta a fost scopul și l-au atins”, a declarat președintele republican, care de la revenirea sa la putere îi atacă pe europeni cu o virulență rară.

Mulți lideri au fost afectați și de discursul vicepreședintelui american JD Vance, la mijlocul lunii februarie la Munchen, care, într-un atac virulent, a denunțat atitudinea multor țări europene ca și a Uniunii Europene.
Pentru mulți observatori, a marcat un punct de cotitură în relația transatlantică, mai scrie AFP.

spot_img

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Lovitura de Presa nu răspunde pentru conținutul comentariilor și își rezervă dreptul de a le modera sau de a le respinge. Vă rugăm să folosiți un limbaj respectuos și civilizat în exprimarea opiniilor.
spot_img

Articole similare

Ultimele articole

Etichete

spot_img