En pleine crise diplomatique entre Paris et Alger, de nombreux responsables politiques souhaitent revoir l’accord franco-algérien de 1968. Décryptage.

Parmi les sujets de tensions entre Paris et Alger, engluées dans une crise diplomatique sans précédent depuis l’indépendance de l’Algérie, l’accord franco-algérien de 1968 figure au premier plan. Ce document de 8 pages régit les conditions de séjour et de travail des Algériens en France. A la droite de l’échiquier politique, jusqu’au sein du camp Macron, de nombreux responsables exigent la rupture de cet accord, le considérant « obsolète » ou comme « un droit automatique à l’immigration ». La gauche déplore, elle, de « vieilles revendications de l’extrême droite » et prône l’apaisement.

Conclu sous la présidence du général de Gaulle, six ans après la fin de la guerre d’Algérie et des accords d’Evian, au moment où la France avait besoin de main-d’oeuvre, ce traité déroge au droit commun des étrangers. Concrètement, les ressortissants algériens n’ont pas besoin d’un visa pour un séjour de plus de trois mois en France, mais d’un certificat de résidence. Ils peuvent aussi accéder plus rapidement que d’autres Etats à la délivrance d’un titre de séjour valable dix ans.

Révisé à trois reprises depuis sa signature (1985, 1994 et 2001), cet accord permet aussi pour un ressortissant algérien, dans le cadre du regroupement familial, de bénéficier d’un titre de séjour de même durée que le membre de famille qu’il rejoint. Et, lors d’un mariage, le conjoint algérien d’un Français peut se voir délivrer un certificat de résidence de dix ans. En outre, un ressortissant algérien peut bénéficier de la liberté d’établissement pour exercer une activité de commerçant ou une profession indépendante, sans avoir à justifier de la viabilité de son affaire.

« Pas un droit d’entrée automatique »

« Ce traité est, dans les faits, plus favorable pour les Algériens s’ils souhaitent s’installer de manière durable en France que pour d’autres nationalités », explique le professeur de droit public à l’université Grenoble Alpes, Serge Slama. Selon les derniers chiffres de l’Insee, la part des Algériens dans l’immigration en France arrive en première place et représente 12,2 %, devant celle des Marocains (11,7 %). « Mais il n’est pas un droit d’entrée automatique, il régit seulement le séjour du ressortissant », poursuit le spécialiste du droit des étrangers.

Figé depuis vingt-quatre ans, le texte qui relève du droit international prime par ailleurs sur le droit français. En vertu de cet accord, les Algériens vivant en France ne sont donc pas soumis aux dernières lois votées sur l’immigration depuis 2001, ce qui peut aussi leur être défavorable sur certains points. Par exemple, ils n’ont pas accès aux passeports talents, aux cartes pluriannuelles, à la régularisation par le travail, s’ils effectuent un « métier en tension » ou pour raison humanitaire.

« Quand vous mettez tout dans la balance, les ressortissants algériens perdent plus qu’ils ne gagnent et ils auraient intérêt à renégocier ce traité », juge Serge Slama.

Si Bruno Retailleau est aujourd’hui l’un de ses détracteurs les plus virulents, le ministre de l’Intérieur est loin d’être isolé dans son combat pour rompre l’accord. Il peut compter à ses côtés Marine Le Pen, Eric Ciotti, mais aussi des personnalités du « socle commun », comme les anciens Premiers ministres Edouard Philippe, Gabriel Attal et Manuel Valls. Ou encore le garde des Sceaux, Gérald Darmanin. En 2023, Elisabeth Borne, alors à Matignon, avait, elle, affirmé être ouverte à une renégociation.

Quant à François Bayrou, il n’était pas favorable à sa dénonciation en 2023, lorsqu’il était président du Modem.

Imigrația: ce spune acordul din 1968 dintre Franța și Algeria care cristalizează tensiunile

În plină criză diplomatică dintre Paris și Alger, mulți lideri politici doresc să revizuiască acordul franco-algerian din 1968. Analiză.

Printre subiectele tensiunilor dintre Paris și Alger, înfundate într- o criză diplomatică fără precedent de la independența Algeriei, acordul franco-algerian din 1968 ocupă un loc proeminent. Acest document de 8 pagini reglementează condițiile de ședere și de muncă pentru algerienii din Franța. Pe dreapta spectrului politic, chiar și în interiorul taberei Macron, mulți oficiali cer ca acest acord să fie încălcat, considerându-l „învechit” sau ca „un drept automat la imigrare”. Stânga deplânge „vechile revendicări ale extremei drepte” și pledează pentru liniștirea.

Încheiat sub președinția generalului de Gaulle, la șase ani după încheierea războiului din Algeria și a Acordurilor de la Evian, într-un moment în care Franța avea nevoie de forță de muncă, acest tratat derogă de la dreptul comun al străinilor. Concret, resortisanții algerieni nu au nevoie de viză pentru o ședere mai mare de trei luni în Franța, ci de certificat de ședere. De asemenea, ei pot accesa eliberarea unui permis de ședere valabil zece ani mai rapid decât alte state.

Revizuit de trei ori de la semnarea sa (1985, 1994 și 2001), acest acord permite, de asemenea, unui cetățean algerian, în cadrul reîntregirii familiei, să beneficieze de un permis de ședere cu aceeași durată ca și membrul de familie la care se alătură. Și, în timpul unei căsătorii, soțului algerian al unei persoane franceze i se poate elibera un certificat de rezidență de zece ani. În plus, un resortisant algerian poate beneficia de libertatea de stabilire pentru a exercita o activitate comercială sau o profesie independentă, fără a fi nevoit să justifice viabilitatea afacerii sale.

„Nu este un drept de intrare automat”

„Acest tratat este, de fapt, mai favorabil pentru algerieni dacă doresc să se stabilească definitiv în Franța decât pentru alte naționalități”, explică Serge Slama, profesor de drept public la Universitatea din Grenoble Alpes. Potrivit ultimelor cifre de la INSEE, ponderea algerienilor în imigrația în Franța este pe primul loc și reprezintă 12,2%, înaintea celei a marocanilor (11,7%). „Dar nu este un drept de intrare automat, ci doar guvernează șederea naționalului”, continuă specialistul în drept străin.

Înghețat timp de douăzeci și patru de ani, textul care intră sub incidența dreptului internațional are, de asemenea, prioritate față de dreptul francez. În conformitate cu acest acord, algerienii care locuiesc în Franța nu sunt, prin urmare, supuși ultimelor legi adoptate în materie de imigrație din 2001, care pot fi, de asemenea, nefavorabile pentru ei în anumite puncte. De exemplu, aceștia nu au acces la pașapoarte de talente, legitimații multianuale, regularizare prin muncă, dacă desfășoară o „loc de muncă în tensiune” sau din motive umanitare.

„Când puneți totul în echilibru, cetățenii algerieni pierd mai mult decât câștigă și ar fi bine sfătuiți să renegocieze acest tratat”, spune Serge Slama.

Deși Bruno Retaileau este astăzi unul dintre cei mai virulenți detractori ai săi, ministrul de Interne este departe de a fi izolat în lupta sa pentru a încălca acordul. Poate conta pe Marine Le Pen, Eric Ciotti, dar și pe personalități din „baza comună”, precum foștii premieri Edouard Philippe, Gabriel Attal și Manuel Valls. Sau ministrul Justiției, Gérald Darmanin. În 2023, Elisabeth Borne, pe atunci la Matignon, afirmase că este deschisă unei renegocieri.

Cât despre François Bayrou, acesta nu a fost în favoarea denunțării acesteia în 2023, când era președinte al Modemului.