Mijlocașul român Ianis Hagi (26 de ani) a decis să nu își prelungească contractul cu Rangers, intrând astfel în ultimele șase luni de contract cu echipa scoțiană.
Hagi și-a ales următoarea destinație
Potrivit presei din Scoția, Hagi a refuzat prima ofertă venită de la Rangers și a decis să semneze cu Fenerbahce când îi va expira contractul, unde a fost convins de Jose Mourinho și de discuțiile avute cu fostul său coleg, turcul Ridvan Yilmaz. De asemenea, tatăl său, Gheorghe Hagi, și-a dat acordul pentru acest transfer.
„Hagi prioritizează acum un transfer la Fenerbahce. Acest lucru vine după ce Gheorghe Hagi, tatăl său și o legendă la Galatasaray, și-a dat deja acordul pentru mutare”, au scris jurnaliștii scoțieni.
Hagi mai avea o ofertă și de la Genoa, echipă din Serie A patronată de Dan Șucu, dar a preferat să meargă în Turcia.
În actualul sezon, Hagi a jucat în 18 meciuri, reușind 3 goluri și 5 pase decisive. Cota sa de piață este de 1,5 milioane de euro. Dacă mutarea se va concretiza, Hagi ar putea deveni o piesă importantă în proiectul lui Mourinho la Fenerbahce.