Târgul de Turism al României, ediția de primăvară 2025, își deschide porțile, azi, 20 februarie, oferind oportunitatea de a explora destinații variate și oferte turistice exclusive.
Evenimentul se desfășoară pe o suprafață de 12.000 mp și reunește 190 de expozanți din țară și din străinătate, consolidându-și statutul de platformă de referință în industria turismului.
”Târgurile rămân în continuare extrem de importante pentru breasla noastră și, desigur, pentru turiști. Acum se pot vedea toate ofertele speciale pentru sezon iar turiștii vor putea analiza și decide într-un timp foarte scurt. De asemeni, vor vedea tendințe și destinații noi”, declară Dr. Alin Burcea, președintele ANAT.
Această ediție aduce un număr semnificativ de participanți internaționali, reprezentând 52% din totalul companiilor prezente. Potrivit organizatorilor, vor fi 13 țări expozante: Bulgaria, Cipru, Egipt, Grecia, India, Israel, Italia, Polonia, Republica Cehă, Republica Moldova, Turcia, Ungaria și, firește, România. Agențiile de turism și tour-operatorii au pregătit reduceri semnificative pentru o gamă largă de pachete turistice.
Cele mai frumoase zone din România vor fi promovate în cadrul târgului, printre care Brașov, Brăila, Bucovina, Buzău, Caraș Severin, Covasna, Eforie, Harghita, Maramureș, Mureș, Prahova, Tulcea, oferind vizitatorilor oportunitatea de a descoperi atracțiile autentice ale țării.
Pasionații de călătorii sunt așteptați cu reduceri de până la 50% pentru vacanțele de vară în destinații populare precum Egipt, Grecia, Italia, Spania și Turcia, de până la 40% pentru pachetele achiziționate pe litoralul românesc, până la 30% pentru vacanțele de Paște și 1 Mai și de până la 40% pentru sejururile de Mărțișor în capitale europene și stațiuni montane.
Alături de târgul de turism de la ROMEXPO, există agenții care vor organiza târguri de turism în propriile sedii. În plus față de târgul tradițional, în această perioadă vor fi organizate, în paralel, și târguri online de turism de către mai multe agenții de turism. Acest format asigură turiștilor oportunitatea de a descoperi oferte speciale și pachete turistice la prețuri reduse, chiar și la jumătate din prețul obișnuit. Firește, târgul internațional de turism de la ROMEXPO rămâne un ”hub” principal pentru evenimente, pentru întâlnirile între profesioniști, pentru crearea de parteneriate etc.
Programul de vizitare al Târgului de Turism al României este următorul: 20 – 22 februarie, în intervalul orar 10:00 – 18:00, respectiv 23 februarie, în intervalul orar 10:00 – 16:00. Detalii suplimentare despre eveniment și participanți pot fi găsite pe site-ul oficial al târgului, www.targuldeturism.ro.
Prețul biletului de acces este de 20 de lei. Acces gratuit pe baza înregistrării în Aplicația ROMEXPO, disponibilă în Google Play și App Store.
La deschiderea oficială a Târgului de Turism al României – ediția de primăvară 2025 – va participa și ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Bogdan Ivan.