Primăria Brașov a depus trei proiecte de finanțare cu fonduri europene, în valoare de peste 60 de milioane de lei, pentru lucrări de consolidare și/sau restaurare a unor monumente emblematice ale orașului – Biserica ‘Sf. Nicolae’ din Șchei, Biserica Neagră și Bastionul Postăvarilor.
‘A fost un adevărat tur de forță să reușim să pregătim în câteva luni documentațiile necesare, după ce, timp de doi ani, de când a fost deschis apelul, nu s-a întâmplat nimic. Le mulțumesc celor de la ADR, care au înțeles această situație și au acceptat să prelungească termenul pentru depunerea proiectelor. Sper să trecem de această etapă și, chiar din acest an, să vedem începute lucrările’, a declarat, miercuri, primarul Brașovului, George Scripcaru.
Valoarea totală a celor trei proiecte este de 62 de milioane de lei, din care 57,5 milioane este suma nerambursabilă solicitată, prin Programul Regiunea Centru, Apelul: Acțiunea 8.1 Dezvoltare urbană integrată prin regenerarea spațiilor publice, punerea în valoare a patrimoniului, infrastructurii culturale și a potențialului turistic din municipiile Regiunii Centru.
Contribuția beneficiarilor – care se ridică la aproximativ 4,5 milioane de lei – este asigurată, în ce privește cele două biserici, atât de municipalitate, cât și de Parohia Ortodoxă Română Sfântul Nicolae – Șcheii Brașovului și, respectiv, de Biserica Evanghelică C.A. Parohia Brașov, iar pentru Bastionul Postăvarilor – exclusiv de la bugetul local.
Unul dintre proiecte vizează efectuarea unor lucrări de consolidare structurală, restaurarea picturii, realizarea unor finisaje interioare și exterioare, a instalațiilor la Biserica ‘Sf. Nicolae’ cu Paraclisele ‘Bunavestire’ și ‘Înălțarea Domnului’, dar și activități de promovare și marketing menite să crească vizibilitatea monumentului și să atragă un număr mai mare de vizitatori.
Proiectul are o valoare totală de 24,7 milioane de lei, din care finanțarea nerambursabilă solicitată este de 22,3 milioane de lei, iar contribuția proprie de 2,47 milioane de lei, care se împarte între Parohia Ortodoxă Română Sfântul Nicolae – Șcheii Brașovului – 2,4 milioane de lei, iar restul de la bugetul local.
Proiectul cu valoarea cea mai mare – 25,2 milioane de lei – este cel privind restaurarea Bisericii Negre, care vizează reamenajarea pavimentului curții acesteia, precum și restaurarea accesurilor și extinderea iluminatului, dar și realizarea unei ‘propuneri de concept de mobilare urbană, cuprinzând: scaune și bănci individuale cu schelet metalic – elemente asamblate mecanic – și șezut/spătar din lemn, bancă din piatră naturală în jurul teiului, coșuri de gunoi din piatră naturală masivă cu inserții metalice, suport metalic biciclete, fântână / cișmea din piatră naturală masivă cu inserții de bronz, înlocuirea bolarzilor existenți cu unii adecvați, panouri cu informații descriptive (scurt istoric, hartă etc.) despre monumentele de arhitectură din cadrul curții’.
Finanțarea nerambursabilă solicitată pentru acest proiect este de 23.471.575,90 lei, iar contribuția proprie 1,7 milioane de lei Biserica Evanghelică C.A. Parohia Brașov și restul de la bugetul local.
Cel de-l treilea proiect – cu un buget de 12 milioane e lei – vizează restaurarea și consolidarea, precum și lucrări de amenajare a spațiului exterior Bastionului Postăvarilor, inclusiv montarea unor panouri fotovoltaice pentru alimentarea cu energie electrică. În acest caz, contribuția de la bugetul local se va ridica la 238.827,58 lei.